Mă domesticesc, la dracu

azia

Port opinci…jeanşi jigăriţi…mă duc la peaţă…cumpăr flori, vin cu sacoşe… Mă domesticesc, ce să fac. Nu, adevărul e că mi-am luat mizeriile alea în picioare că mi s-au părut mie fancy aşa, cu animal print şi ciucurei, şi am zis că dacă tot îmi iau botoşi, măcar să fie dracului unii simpatici. Meh, sunt nemernici mai degrabă, nu simpatici. N-am noroc. Mă strâng. Anyway, nu despre asta vroiam să vorbesc azi. Faza e că sunt la Buzău zilele astea (Paşte, cozonaci, nebunii) şi as you read this, eu sunt probabil prin second handuri, cotrobăind. Cum v-am zis, mi-a revenit apetitul, iar zilele trecute, chiar am intrat în vreo 2 sh uri bucureştene.  Şi omaga, chiar am găsit chestii! Incredibil. Îmi pierdusem orice speranţă pentru thriftingul de capitală. Poza e făcută după ce-am ieşit din magazine şi ete ce-am găsit:

vintage

Nu ştiu ce înţelegeţi din poză, dar o să încerc să detaliez pe cât posibil. So, am luat o rochie midi (partea stângă, cu print în carouri roşii pe fundal mov), un sacou-cămaşă, scurt, din material subţire (cu pernuţe la umeri şi care va arăta genial cu talia marcată), o cămaşă galbenă din mătase (la fel, pernuţe şi e cam măricică), încă o bluză din mătase, de culoare verde mentă ,cu dungi bleumarin şi jabou, o fustă dungată cu scoici, de care m-am îndrăgostit pe loc şi care mă super oftică (vă explic imediat de ce), şi două eşarfe: una albastră, micuţă, cu print geometric, şi încă una mai mare, cu ceva Mexico-something-something-Miguel-jalapeno, pe ea. Bon. Şi-am ajuns cu ele acasă, super încântată, le-am prezentat colocatarilor marfa, iar mai pe seară, zic să le spăl. Le-am băgat la maşină, pe culori, nebunii – na, mi-era frică să nu se ducă dracului. Au ieşit super din maşină, curate, parfumate, pune-le la uscat. A doua zi, sacoaşul scurt, dungat, era plin de pete. Turbasem. Ce mă faaaaaaaaaac, isterie generală! Vanish, tati : > L-am clătit în Vanish câteva minute şi-a ieşit, mă, mizeria! Nu ştiu cum dar trăiască familia lui că mi l-a rezolvat. Eh, buba cea mare însă este că mi s-a dus dracului fusta cu scoici. Aia mă încântă cel mai mult din tot ce am cumpărat şi aveam de gând măcar s-o pun în shop la vânzare dacă pe mine tot crapă. S-a dus dracului, a ieşit negru’ ăla din ea şi mi s-a stricat de tot. Poor fustă. Restul sunt ok iar eşarfele mai ales, le port aşa: 

scarf

So cute.
scarf2

Sau aşa. Asta e o altă eşarfă, una dintre Hermes urile găsite la Sibiu. Ies nişte funtoace grase şi umflate din eaaaa, mamă mamă! And how creepy do I look în poza asta? :)) Un topor mai îmi trebuia.

Wish me luck, thriftuiesc as we speak 😀

Distribuie:

Leave a comment

  1. aprilie 17, 2014 / 6:04 am

    esti foarte comica in ultima poza, dar nu ai nevoie de topor nici chiar asa

  2. aprilie 17, 2014 / 6:05 am

    ce dragute sunt opincile :)) vreau si eeeeeeuuuu.

  3. aprilie 17, 2014 / 7:04 am

    Vaaaai fusta aia care imi placea si mie cel mai mult! Ce pacat 🙁
    Si esarfele sunt atre cute! Sunt si eu acasa as we speak, am ajuns de juma de ora, si incep si eu sa thriftuiesc asap!

  4. aprilie 17, 2014 / 9:19 am

    Razvan, sunt niste blugi vintage Levi's pe care i-am cumparat din sh si franjurat singura 🙂

  5. aprilie 17, 2014 / 9:53 am

    Zi-ne si noua ce sh-uri ai descoperit prin Buc, promit sa nu cumpar toate esarfele 😀

  6. Ioana C
    aprilie 17, 2014 / 12:55 pm

    Same here cu opincile ! Primele 10 minute au fost excelente, dupa umblam desculta prin oras :))

  7. D
    aprilie 18, 2014 / 7:25 pm

    Foarte simpatice (=frumoasa) ultimile 2 poze 😛

  8. aprilie 21, 2014 / 7:47 am

    Fusta imi placea cel mai mult :(…pacat. Ultima poza e super cute :*

  9. mada
    aprilie 23, 2014 / 11:01 am

    in ce sh-uri din bucuresti ai fost?

  10. mai 27, 2014 / 8:49 pm

    Pacat de fustita ca era o bijuterie….

    Te invit la giveaway la mine pe blog unde 4 din voi aveti sansa sa castigati un set frumos format din 20 de minioje fiecare!

    FASHION-SPIKE.blogspot.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Looking for Something?