Mai țineți minte fotografiile de 8 martie?

dove intensive repair

(postare realizată în colaborare cu Dove) 

 

Mie perioada asta a anului îmi aduce aminte de pozele pentru 8 martie pe care le făceam la școală. Nu știu dacă se mai poartăprobabil obiceiul e-nvechit, dar acum 15-20 de ani, când eram în clasele primare, perioada de față era cea în care făceam fotografiile pentru mame. În fiecare an, un domn fotograf (mereu același) venea la noi la școală și lua fiecare clasă la rând pentru a ne poza lângă un coșuleț sau o floare având un fel de carton atașat pe care de regulă scria ceva de genul “La mulți ani, mămico!”. Copii fiind, nu dispuneam de banii necesari pentru a plăti fotografia, astfel  surpriza se realiza în cârdășie cu tații sau alți membri ai familiei. Mă rog, cel puțin așa fusese în primul an – bănuiesc  de acolo înainte, s-au prins și mămicile cum funcționează treaba și ne dădeau ele banii pentru fotografia cu pricina. Clișeu sau nu, mama încă are acele imagini și știu  îi sunt dragi (oricât de nespontane și regizate ar fi fost). 

Probabil  de la ea am moștenit pasiunea pentru frumos și “gătit” (bunica are și ea o contribuție aici, dar specialitatea ei e pe alt sector de gătit, mai degrabă ăla culinar), pentru modă, frumusețe și culoare. Cu câteva excepții când mai avea și altă treabasunt rare ipostazele în care  mi-o amintesc mama altfel decât dichisită, pusă la punct, îngrijită sau cochetă – și nu din dorința de a face impresie, din orgoliu sau trufie, ci ca formă de respect față de ea însăși. Chiar și în prezent, de câte ori mă duc la părinți și se întâmplă  ieșim în oraș, nu pleacă de acasă fără pălărie ori cu hainele șifonate ori măcar cu un strop de ruj mâzgălit pe buze. De când o știu doarme cu bigudiurile pe cap, își coafează părul zilnic și are întotdeauna grijă să-i ofere ce-i mai bun. Nu avem în comun culoarea, nici măcar tipul de păr, dar de aproape doi ani de când eu am început  folosesc exclusiv șampoanele Dove, tot așa și mama. Mă rog, amuzant este  ea le-a încercat cu mult înaintea mea (unde era influencerul!) și ne-am întâlnit undeva la jumătateprin 2019. 

dove intensive repair

Dove Intensive Repair este gama care ni se potrivește amândurora, șampon și balsam pentru refacerea firului de păr în profunzime. Mama mea este blondă, motiv pentru care îl alternează cu Silver Care-ul despre care v-am mai povestit eu prin vară, revenind însă la Intensive Repair când sezonul o cere (și fiind încă frigul de pe lume, o cere). Sunt produse accesibile pe care sigur le-ați mai văzut de nșpe ori la mine tocmai pentru  își fac treaba bine: hrănesc firul de păr, îl fac mai puternic și deci suportă mai ușor toate tratamentele posibile (de la periaj agresiv, la vopsit, la placăondulator șamd), prevenind deteriorarea cu până la 90% (evident, dacă este folosit cu regularitate). Și cum nici eu, nici mama nu putem spune  ne-am menajat părul prea mult de-a lungul anilor, orice produs care  înzdrăvenească firul este mai mult decât binevenit 🙂

dove intensive repair

dove intensive repair

Să-mi spuneți dacă le-ați încercat. Și revenind de unde am plecat: voi mai aveți fotografiile de 8 martie?  

Distribuie:

1 Comment

  1. noiembrie 12, 2021 / 12:44 am

    Foarte faine pozele, arati superb!


Looking for Something?