Oliţă sau stup, aceasta-i întrebarea

Întâi a zis că-i stup. Apoi i-a spus oliţă.
Hainele mele, după cum v-am mai spus (aici de exemplu), sunt o resursă inepuizabilă de miştocăreală pentru individul nemernic. Că sunt jeanşi boyfriend (iar eşti boschetară?), că e un trench (Columbo? Tu eşti, tati?), că am topuri scurte şi zice că-s de căpătat sau că râde de colierele mele statement (ţi-ai luat paftale?), individul nemernic găseşte întotdeauna ceva de comentat/hlizit/ironizat şi miştocărit în ţinutele mele. Pentru ediţia de azi, vă prezint „stupul”.
flaredcoat2flaredcoat3flaredcoat4flaredcoat5flaredcoat6flaredcoat7flaredcoat8flaredcoat9
(Cristina Bucur coat, no name boots, vintage brooch and handwarmer, H&M collar)
Manşoanele de blană sunt accesorii pe care le-am admirat întotdeauna de la distanţă, în poze: la chiaburoaicele secolelor trecute şi la divele anilor ’50 (v-am mai zis că eu am o problemă cu conotaţiile actuale ale cuvântului „divă” – în cazul de faţă însă, mă refer fără doar şi poate la starurile Hollywoodului de la jumătatea secolului trecut). M-am ferit de ele tocmai pentru că le găseam demodate şi prea puţin practice. Adăugând la asta completările stilistice necesare (nu merge tati manşon de blană cu ghete biker, trebuie altă stofă acolo), am zis că pas, eu rămân la mânuşi până una alta. Recent însă, frunzărind pe Pinterest, am văzut o imagine dintr-o colecţie foarte veche Christian Dior (îmi pare rău că nu mai găsesc poza sau datarea exactă dar pot să jur că era undeva din anii 40 sau 50) cu o duduie îmbrăcată într-o fustă foarte amplă cloş, escarpeni finuţi, pălărie pe cap, guler de blană la gât şi un manşon ataşat de mâini. Păi daaaaaaaaaaaaaaaa’ stai mă. Ce facem aici?! N-oi fi eu în trend cu sutien de dantelă (nu mai pot cu sutienele de dantelă) şi nici tenişi cu rochii nu port, da’ manşon tre’ să-mi iau iarna asta! Am căutat, evident, unul vintage. Sunt mult mai bine făcute şi mi se pare mult mai ecologică varianta asta în care cumperi ceva ce DEJA E ACOLO. Doamna care mi l-a vândut pe ăsta mi-a zis că-l are de muuuuult şi nu l-a luat nimeni (bafta mea!). E foarte luxos şi elegant, căptuşit cu mătase pe interior – dacă ar mai fi avut şi un buzunărel, ceva pentru telefon, era perfect. Mă rog, e ok oricum. Dar să revin de unde plecasem.
Îmi ajunge coletul cu manşonul. Îl expun ostentativ pe măsuţă, în dormitor. Individul nemernic apare în vizită la câteva ore distanţă. Vede manşonul. Îi dă târcoale. Îl ocoleşte. Mă uit la el, simt cum o coace. Îi sticlesc ochii, i se dilată pupilele, un rânjet malefic se iţeşte în colţul gurii. Se pregăteşte. Şi o dă:
Te-ai dat pe apicultură, este?
Nu :-w
Adică nu e stup?
Tu eşti stup.
Atunci e oliţă. Dar nu trebuia s-o pui pe masă. Acolo mănânci, ce dracu’ mă…
Nu e oliţă! :-w
Atunci ce e cu cercopitecul ăla?
E un manşon vintage de blană ;;) [tăcere] Nu ştii ce-i ăla manşon, nu?
[stă şi se gândeşte] Ştiu de ăla de la maşină.
[palmăpeste frunte] Nu e piesă de maşină!!!
E stup.
Nu e stup.
Deci recunoşti că e oliţă.
Nu e oliţă! Şi nici stup. Şi nici manşon de la maşină!! E o piesă vintage, cum se purta în secolele trecute, bla bla bla bla bla bla. Şi-am stat aşa să-i explic de vreo lună încoace. De mai bine de o lună îi tot zic că nu e oliţă şi degeaba. Oficial, graţie individului nemernic, paltoanele mele sunt însoţite de stupi sau oliţe şi basta.
Noroc cu Rumbu, el s-arată încântat. Mi l-a molfăit de vreo 3 ori dăcât…

Distribuie:

17 Comments

  1. februarie 13, 2015 / 11:31 am

    Ce-mi place de „Individul nemernic”…………. Olita……………. Stup………….. de 10 minute rad încontínuu
    Combinatia e foarte eleganta si striga invidia in mine 😉

  2. februarie 13, 2015 / 11:35 am

    Tare povestea ta, m-ai amuzat ca de obicei :))
    Mansonul de blana e genial, arata atat de bine, iar look-ul creat e de milioane!! Sunt curioasa cat a costat 😀

  3. Anonymous
    februarie 13, 2015 / 12:00 pm

    Hai ma, Andreea, ca sunt la serviciu si nu pot sa rad cum trebuie! Prietenul/Iubitul/Individul Nemernic e genial! Iar ochii tai sunt wow in combinatie cu parul roscat si verdele paltonului. Esti superba! Georgiana Brindusoiu

  4. februarie 13, 2015 / 12:19 pm

    Am ras cu lacrimi :)) mi-am amintit instant de individul meu care la fel face. El le zice la coliere blinchere, din alea de pescuiesti cu ele. :))
    Esti frumoasa! Si mansonul la fel.

  5. februarie 13, 2015 / 12:30 pm

    Wooow….manson de blana!!!Nu mai vazusem de vreo 28 de ani de cand am vazut pe viu la o nunta simandicoasa de ianuarie!!!Eu mica pe atunci priveam fascinata vreo 3 cucoane imbracate in rochii de gala cu blanuri pe deasupra si manson!!!Super!

  6. Anonymous
    februarie 13, 2015 / 3:05 pm

    Mansonul arata superb, la fel ca intreaga ta tinuta. Ai un gust stilistic rafinat si noroc la vintage… 🙂 Locatia se potriveste de minune cu tinuta.. 🙂

    Keep up the good work. 😉

    Adriana

  7. februarie 13, 2015 / 3:21 pm

    Andreea, stii bine ca iti admir nonsalanta cu care te prezinti in tinute matrix, columbo, boyfriend etc etc … de departe cred ca ti se potriveste varianta „doamnele de altadata” ! Esti atat de naturala in aceste ipostaze,emani senzualitate, feminitate prin toti porii!!! Tinuta geniala e de invidiat 🙂
    … iar individul nemernic trebuie tinut pe langa casa neaparat 🙂

  8. februarie 13, 2015 / 9:01 pm

    Mansonul ca mansonul… dar paltonul ala m-a impins in pacat cand l-am vazut prima oara! Mi-ai facut boala pe creier ca vreau obligat palton verde vreau vreau si vreau! Am thriftuit unul, ii frumos tare, dar al tau…. e dumnezeiesc!

  9. Anonymous
    februarie 14, 2015 / 5:47 am

    simpatic „individul nemernic” … dar brosaaaaa, brosaaaa e atat de bine plasata acolo. Da un aer vesel si foarte chic intregii tinute. E foarte frumoasa, sa-ti fie cu noroc.

  10. februarie 14, 2015 / 11:11 am

    Sa imi fie rusine, am dat like paginii de foarte mult timp dar cu parere de rau mereu am ocolit blogul, imi pare sincer rau, acum am citi pentru prima data si regret ca am pierdut atat de multe. Felicitari si inca o dara scuze pentri ignoranta mea :(, este super mansonul imi place tare mult 🙂

  11. februarie 14, 2015 / 6:05 pm

    e clar..nu te plictisesti niciodata cu individul nemernic 🙂
    Combinatia arata foooaaarte bine!

  12. Anonymous
    februarie 16, 2015 / 6:54 am

    mai „individ nemerc”, asta-i pentru tine… sigur trebuie sa fi facut ceva bine intr-o viata anterioara de sa ai tu norocu asta sa „necajesti” o fata asa draguta … norocos mai esti 🙂

  13. Anonymous
    februarie 19, 2015 / 7:03 pm

    Imi place tinuta, este deosebita, la fel si peisajul. Imi place foarte mult poza doi, parca este dintr-o alta epoca: domnita ganditoare… Ana.


Looking for Something?