Petrecere cu solar


Ce vă povestesc a fost foarte dureros. Pentru mine.
Pentru voi, sper să fie dă diversificare. Măcar.
IMG_0017-1
Poza cu Rumbu n-are nicio treabă. Dar e simpatic şi mai îndulceşte din durere.
Cred că nu există dureri mai nenorocite ca alea de dinţi. Sigur, n-am trecut prin chinurile naşterii (ferească sfântul), sigur, m-a ferit Ăl de sus de boli fatale, n-am nici gene ori rubedenii bolnăvicioase şi în general, am fost un copil sănătos. Răceala bianuală din şcoala generală (pe care la un moment dat am ajuns să mi-o doresc, aşa de tare o uram pe profesoara de matematică) şi ocazional, câte o durere de căpuţ sau de măsele. La măsele vroiam să ajung. Well…nu fac parte dintr-o familie de dinţoşi. Ai mei, toţi, sunt plimbaţi prin dentişti şi paradentişti mai ceva decât sunt eu plimbată prin Zara. Bani, bani, bani daţi în rastel la dentist. La mine n-a prea fost cazul. Exceptând câteva carii căpătate de la toate zaharurile pe care le vâr în şi anume organism, n-am prea avut probleme. Mă spăl, astea, aţă dentară, apă de gură. Am grijă. Că nu mă ajută genetica, e partea a doua. Dar atât cât pot, mă ajut singură.
Băi şi nu ştiu cum, nu ştiu nici dacă are legătură cu substratul problemei mele dar m-a luat zilele trecute o durere absolut infernală de măsea. Nu doar măseaua, m-a durut tot maxilarul pe partea stângă, la pachet cu urechea. Ce să vezi, bucurie mare, aveam un ganglion umflat. Cum l-am căpătat, el ştie. Cert e că în prima zi n-am avut nici pe dracu. Apăruse şi el acolo şi nu m-am strofocat dacă singurul deranj provocat era de ordin estetic. A doua zi însă…eram cu nasul în mailuri, munceam, şi bam. Mă buşeşte. O durere ascuţită, bruscă şi continuă pe toaaaaaată partea stângă a maxilarului. Ce mă fac, ce dracu mă fac, încotro o iau. Mai am 5 ore de muncă, unde naibii să mă duc? Nu pot să plec să las astea toate deschise aşa. Unde mai pui că mai am şi o şedinţă după amiază. Am luat un algocalmin (că atât am găsit), nimic.
Du-te la baie, pune apă fierbinte acolo, pune miere, bea ceva rece, apăsă cu mâna, poate amorţeşte. Poate se opreşte. Poate te lasă.
Nimic. Apucă-te şi caută pe net. Ceva băbesc până pleci la farmacie. 
IMG_0018-1
Pe net, 80% din ce am găsit, era imposibil. Ulei de cocos din tinctură de coadă de macac. Brusture pisat de pana cucului. Combo din sare de Himalaya cu plante cosmice. Deci nişte alea de-mi dădeam palme singură. De unde mă mânceacas să scot eu brusturi şi tinctură?! Zi-mi dracu de ceva cu sare şi Jacobs, d’astea de găsesc prin bucătărie, ce mă iei cu tufe. Maxim ce-am putut să găsesc era să pun miere pe măsea. Evident că n-a făcut nimic. Şi mă durea în ultimul hal. Eram turbată.
După miere, găsesc altă şmecherie. Cică să pui ulei cald în ureche, puţin ulei, că trece toată durerea de maxilar. Iniţial m-am strâmbat (văd excelent dar am un auz foarte prost), deci sceptică să nu surzesc dracului de tot. Însă la cât de rău mă durea şi cât de aproape eram să muşc din birou, zic bine. Mă duc să caut ulei, găsesc ulei în bucătărie. Pun ulei la încălzit în cuptorul cu microunde. Scot nişte vată din geantă, mă duc repede la baie cu drăcia. Îmbib vata în ulei şi încep să picur uşor pe urechea stângă.
Încercaţi să vă imaginaţi scena. Surdă, moartă de durere şi complet neîndemânatică, cu o mână mă ţineam de ureche şi cu ailaltă mă chinuiam să picur ulei fierbinte. Frige. Dăi şi ţipă. TACI! Nu mai ţipa aşa tare. Dăi şi înjură. Încearcă iar. Juma’ de linguriţă de ulei cald mi se prelingea pe obraz. Ajunge pe gât. Zic nu nu nu, nu se poate aşa ceva. Se scurge pe haine, mă pătez. Mi se adună fondul de ten pe faţă. Mă enervez, mă chinui să mă curăţ. Mă curăţ, încerc iar să picur ulei. La dracu, s-a răcit! Lasă aşa, pune-l călâi. Mă murdăresc iar, iar mă şterg. Până la urmă îmbib vata serios şi o îndes în ureche până picur calumea. Ura, am reuşit! Stai. Nu mai aud nimic cu urechea asta. O acopăr pe cea dreaptă, testez. Nu, nu aud nimic cu aia stângă. Superb. Dar măcar îmi trece măseaua? Măcar se ameliorează? Adică ok, surdă surdă dar măcar surzenia nu doare. Măseaua îmi trece?!?! Evident că NU.
Am turbat efectiv. N-am avut ce altceva să fac decât să aştept. Am avut şedinţă, timp în care mă rugam să se termine dracului mai repede şi să nu mă întrebe careva ceva că am pus-o. Unu că abia aud ce se vorbeşte şi doi, nu puteam să deschid gura. Plus că mi-era teamă că o să izbucnesc în plâns dacă nu se opreşte.
Am făcut şi asta dar abia după ce m-am dus la farmacie. Am ajuns acasă, am intrat pe uşă şi apoi glonţ spre o sticlă de…ce-o fi fost. Am înghiţit pastila fără să răsuflu după care da, am început să plâng isteric. De nervi, de frustrare, de neputinţă, de durerea ascuţită care nu-mi dădea pace.
În prezent iau Nalgesin. Ganglionul tot acolo, cred că şi uleiul. Dacă-mi bag foehnul în ureche, petrecere cu solar ce-ar fi pe ciocănelul şi nicovala mea.
Lux.

Distribuie:

12 Comments

  1. martie 24, 2015 / 9:16 am

    Off, imi pare rau si sincer sper sa-ti treaca repede. Eu singura problema cu maselele am avut-o cand mi-au dat cele de minte. Soc si groaza! La prima a fost o durere infernala ca nici apa nu puteam sa beau. La a doua s-au gandit sa iasa toate deodata, ce s-ar putea intampla? Si imagineaza-ti cum e sa simti din 3 parti diferite cum iti iese o masea. Plus ca nu puteam sa deschid gura sa vorbesc, d-apai sa mai si mananc? Plangeam de durere, plangeam de foame, dar eu am scapat relativ de dureri cu Adagin. Luam 2 si pentru cateva ore puteam sa fiu linistita ca nu ma doare asa de tare, doar din cand in cand imi mai dadea un ghiont, pe sistemul: „Helloo! Stii ca-ti iese o masea? Hai sa-ti amintesc!”. Dar in rest tot inclestata aveam gura. 2 saptamani n-am mancat aproape nimic, dar acum sunt fericita ca am scapat de maselele vietii!

  2. martie 24, 2015 / 1:44 pm

    Inteleg perfect!!!!Am trecut prin dureri crunte de masele, prin 2 extractii, si stiu ce inseamna sa fii apropae de lesin din cauza durerii!!!Insanatosire grabnica, si stii ca trebuie dus la dentist da?!!!Tin pumnii!!!Dintre toti doctorii pe asta cred ca-l urasc cel mai tare!!!PUP!

  3. martie 24, 2015 / 6:24 pm

    Ha! Suna a masea de minte…

  4. Gala
    martie 24, 2015 / 8:05 pm

    Coada de macac!
    Am ras cu lacrimi, lacrimi din alea grase ce se rostogolesc ca bolovanii pe obraz!
    Nimic nu este mai frustrant ca durerea de masea/ ganglion in cazul tau.
    U can get this off your „Bucket list” 😉
    Acu… Sincer si surda merge… Dar pierdut simt al umorului, chiar nu se poate „boss”
    Insanatosire grabnica!
    Liefs,
    Gala

  5. martie 24, 2015 / 8:12 pm

    Mama, ce nebunie! Din fericire la mine durerea s-a cam dus (vad ca se retrage si ganglionul) dar nu-mi doresc asa experiente. Mai bine sa stau fara masele de minte :)) Groaznic.
    Multumesc pentru comentariu! :*

  6. martie 24, 2015 / 8:13 pm

    Cat says thank you 🙂

  7. martie 24, 2015 / 8:13 pm

    Da, nici eu nu sunt fan dentist 🙁 Stiu ca trebuie sa ajung si pe acolo dar am o sila de cabinetele lor…pfff. Te pup, multumesc pentru comentariu :*

  8. martie 24, 2015 / 8:14 pm

    Acum da. Nu ma mai doare 🙂 Multumesc mult pentru interes, Elena! :*

  9. martie 24, 2015 / 8:14 pm

    :)) Suna dar nu, a fost alta dracovenie la mine. Bine ca s-a dus…

  10. martie 24, 2015 / 8:15 pm

    Woaaaaa, pai mi s-a dus dracului si ganglion si durere si tot la asa comentariu <3 Multumesc mult, BOSS! :*


Looking for Something?