Picnic pe Sena

 

Rochie: Stefanel

Pălărie: Asos

Sandale: Xti

Poşetă: Chloe

Inele: H&M

 

[Click HERE for the english version]

Ocazional, când eram copil, se întâmpla să merg cu ai mei la iarbă verde. Nu neapărat în calitate de grataragii (de regulă plecam cu mâncare gata preparată de acasă tocmai în ideea de a evita rateurile culinare) cât pentru plimbare și aer curat, pentru un badminton sau poate un joc de rummy, pentru deconectare și relaxare. Așa cum îi spune și numele – iarbă verde – , treaba asta se întâmpla întotdeauna pe IARBĂ. Întindeam o pătură peste pământul înverzit iar acolo se desfășura toată activitatea după amiezii cu pricina.

Și cam asta era ideea mea de picnic.

…până acum câteva zile.

Sunt în Paris de aproximativ o săptămână și așa cum va povesteam și pe Instagram, de fiecare dată când plec din țară și știu că am timp la dispoziție, îmi fac research-ul pentru activități interesante. Și trecând de galeriile de artă, de întâlnirea obligatorie cu Turnul Eiffel, de grădinile superbe sau de Versailles, una dintre sugestiile constante ce-mi tot ieșea în cale era picnicul. Am întâlnit o mulțime de articole complexe (cu poze, adrese exacte, magazine în apropiere pentru cele trebuincioase, recomandări în funcție de oră și anotimp, recomandări cu ce să conțină coșul de picnic, ba chiar recomandări grupate pe baza provenienței geografice a turiștilor) – o pledoarie extrem de convingătoare în favoarea picnicului parizian, atât de popular aici. Și cum întâmplarea face că am un coș de picnic la dispoziție, ba chiar am fost mânată să-l folosesc (din păcate nu este al meu, de aceea nici nu l-am notat mai sus unde am anunțat proveniența articolelor purtate), weekendul trecut am făcut cumpărăturile necesare, am luat-o pe prietena mea, Andra și am mers Duminică dimineața pe malul Senei, într-o zona superbă,în spatele Catedralei Notre Dame, la picnic! A fost fabulos.

Cum am enunțat mai sus, ideea mea de picnic presupunea iarbă (și de regulă pădure, căci atât am experimentat până acum), însă în articolele despre care vă spuneam, apăreau des menționate picnicurile organizate pe malul Senei, în diverse zone centrale pariziene, direct pe asfalt. Cam ca aici. Sau aici. Sau chiar aici. Mi s-a părut ciudat inițial (mai ales fiind vară) însă aici temperaturile nu ajung la fel de ridicate ca în România (și deci asfaltul nu se încinge) iar pentru ei, popasul alimentar, cu pătură, pe malul Senei este ceva perfect normal. Într-adevăr, noi am ales să mergem dimineața pentru că ne doream și niște fotografii frumoase înainte de „festin” însă din cunoștințele mele, seara este cel mai aglomerat și probabil că și apusul ajută la crearea unei atmosfere romantice. În funcție de cât de mult vă place aglomerația, puteți alege dimineața pentru mai multă intimitate sau seara pentru o atmosferă mai vibrantă. Una peste alta, aș vrea să spun că iaurt mâncat din borcănel cu Notre Dame în față, n-am mai trăit până acum și este categoric o experiență unică.

Revenind însă la fotografiile menționate mai sus, mi-am propus ca atâta timp cât sunt aici, să imortalizez cât mai mult din frumusețile orașului (și chiar discutam cu Andra în ideea de unde te duci dacă vrei să faci poze nasoale aici, că parcă totul e frumos!) iar în sensul acesta, am împachetat rochii, peste rochii, peste…rochii. O fi doar în capul meu dar cred că este cel mai „feminin” oraș pe care l-am întâlnit (sau cel puțin, cel care mă inspiră pe mine cel mai mult la a fi feminină) și nicio rochie nu s-ar fi potrivit mai bine în atmosfera „picnicară” că cea bleumarin de la Stefanel pe care sigur o știți (voi, neamurile voastre și probabil că și scara blocului) dacă m-ați urmărit în ultimele săptămâni pe oricare platformă activez. A apărut deja în trei video-uri pe Youtube, în două postări de Instagram și două de Facebook, plus ceva stories iar acum și pe blog.

Mă obsedează! Cu majuscule.

Am purtat-o în zile banale de weekend, am purtat-o la birou, acum la picnic, ba chiar și la decernarea premiilor Elle (unde se pare că mi-a purtat noroc!). Și așa cum vă spuneam și în video-uri, este o rochie incredibil de simplă și curat croită care totuși arată fabulos, indiferent de accesorizare. Este ca o „pânză” curată peste care poți așeza culori și texturi diferite, metale prețioase, rafie, panglici, sfoară și toate minunile văratece, acum în vogă. Materialul este o combinație de vîscoză foarte ușor de călcat și foarte plăcută la atingere, moale și ușor mătăsoasă care din fericire nu se șifonează grosolan (poate și de aici călcarea facilă) iar culoarea este un bleumarin răcoros, cât se poate de clasic. În unele poze, mi se pare că imită catifeaua 🙂

În ce privește croiala…pozele nu pot reda cu exactitate mișcarea faldurilor însă poate ați văzut-o „dansând” pe YouTube. Partea de jos este FOARTE amplă, se umflă și înfoaie în funcție de adierea vântului iar dacă îți dorești și mai mult volum (ori ceva mai multă piele la vedere), mai pot fi deschiși din nasturii îmbrăcați în același material. Pe toată lungimea, de la baza decolteului până la tiv, rochia se închide cu nasturi. Are cordon detașabil (în caz că mănânci prea multe croissante) iar mânecile sunt bufante, până la cot, accentuând și mai mult linia taliei…  Și cu toate că partea de jos este cea care mă încântă cel mai tare, linia decolteului mi se pare absolut superbă (cred că v-am mai spus ca din punctul meu de vedere, spatele, clavicula, umerii și regiunea gâtului per total, formează cea mai sexy zonă a corpului feminin). Nu ezit să o arăt ori de câte ori am ocazia, cu atât mai mult în combinații atât de rafinate.

Asta am de gând să port și pe avion la întoarcerea în țară, însă până atunci, croissante, macarons și baguettes să fie 🙂