English, my love

(rochie și palton Ted Baker, cercei Nissa, pantofi Louis Vuitton)

 

[Click here for the english version]

Așa se numea manualul meu de engleză din primul an de liceu : English, my love. Și chiar era “english, my love” – nu am excelat niciodată la materiile atribuite profilului real dar limba română și îndeosebi limba engleză au fost dintotdeauna orele cele mai plăcute în anii mei de școală. Posibil să fi contribuit la asta și multele minute petrecute în fața Cartoon Network-ului în anii ’90 când nu exista subtitrare sau dublură pentru desene animate, astfel încât eram “obligați”, eu și copiii din generația mea să înțelegem și să memorăm cuvintele dintr-o limbă atât de îndepartată de cea românească. Și bine ne-a prins! English era deja my love când am ajuns pe băncile școlii. Nu-mi amintesc să fi făcut diferența, la vremea aceea, între ceea ce înseamnă engleza britanică și cea americană, însă nu a fost nevoie de mai mult de câteva casete audio ca să înțeleg de partea cărei “tabere” sunt. Și de fapt, cred că accentul britanic și engleza lor foarte curată/corectă/adecvată/chiar elegantă sunt ce-mi place mie mai mult și mai mult la Marea Britanie. Nu am fost decât de două ori pe insulă (de fiecare dată în Londra – a se vedea cele două vloguri de pe canalul meu de Youtube), mai mult decât suficient cât să clasez capitala Angliei în topul orașelor mele preferate din Europa. Și ca și când accentul lor nu era de ajuns:

1. În Londra s-au filmat multe dintre scenele din Harry Potter. Se știe, cărțile copilăriei mele (și ale multora ca mine), cu toate că au fost scrise în Edinburgh, ele s-au filmat în Londra. Scena de pe peronul  9 ¾, unde Harry și prietenii lui traversau pentru expressul de Hogwarts? Filmată în gara King’s Cross din Londra. Aleea Diagon, sediul băncii Gringotts, Ministerul Magiei sau casa familiei Black sunt doar câteva dintre locațiile londonezo-harry-potteriene ce pot fi vizitate și astăzi.

Eu încă aștept scrisoarea de la Hogwarts. Ca să știți.

2. Chelsea

Nu am explorat toată Londra ca să mă pot pronunța definitiv, însă cartierul acesta e cu adevărat deosebit: căsuțe colorate, cafenele și resturante fremătânde la orice oră, magazine doldora și muzeul Victoria & Albert la o aruncătură de baț. E plăcut doar să te plimbi pe străduțele din Chelsea (te plimbi și pleci acasă, cartierul fiind cel mai scump din Londra – un imobil modest costând undeva între 8 și 12 milioane de lire; practic “moca”, ce să mai), însă treaba aia cu muzeul mă duce la următorul punct:

3. A doua oara nu, însă cu ocazia primei călătorii am încercat să bifez cât mai multe muzee londoneze (mult de tot mi-a plăcut la Natural History Musem și la Victoria & Albert de mai sus!) și ce e foarte mișto e că majoritatea sunt cu intrare gratuită. Iar când spun majoritatea, chiar vorbesc despre ceva major căci Londra este ticsită de muzee. Timp să ai 🙂

4. Clișee sau nu (mai nou, am văzut că și la noi în Sinaia s-au pus cabine de telefon roșii, ca cele englezești), sunt fascinato-înamorată de ceea ce îmi place să numesc simboluri pentru capitala Angliei: de la cabinele de telefon (în care trebuie neapăraaaat să te pozezi dacă ajungi pe acolo) pâna la taxiurile lor simpatice, de culoare neagră și “vedetele” principale ale orașului – Big Ben-ul, roata imensă (London Eye) de pe malul Tamisei, Podul Londrei sau Palatul Buckingham.

5. Și că tot vorbeam de Buckingham, avem acolo reședința familiei regale. Un imobil modest pentru niște cetățeni și ei modești: monarhia britanică. Subiectul e prea vast ca să poată fi acoperit aici dar vorbim despre un fel de Hollywood al britanicilor – cel puțin la fel de populari ca starurile cinematografiei americane (dacă nu mai populari).

Fantasmând, mă intreb cum ar fi o zi în pielea lor (și dacă aș avea voie să mănânc șaorma de la Dristor – cel mai sigur că nu).

6. Mă abțin ce mă abțin dar tot acolo ajungem: shopping. Muuuult shopping. Selfridges și Harrods sunt cele mai sonore nume, cred eu. Am intrat în Selfridges și nu-mi venea să mai plec. Este o experiență cu totul specială (dupa cum ni s-a arătat și în serialul cu același nume) însă trebuie să-i calci pragul ca să simți cu adevărat. E frumos doar să te uiți, nici nu trebuie să cumperi ceva neapărat (dacă poți…).

Fain mi s-a parut și la Portobello Market, una dintre cele mai mari piețe din câte am vazut (dacă nu cea mai mare). Direcția mea a fost glonț spre antichități și vintage, unde slavă Domnului, gasești de toate: și mâncare și suveniruri și antichități și noutăți și muzică și, și, și, plus un mix foarte interesant de culturi, de nou și de vechi. Foarte fain!

Tot englez este și sir Ted Baker, domnul care a semnat rochița mea fabuloasă din pozele de mai sus (o gasiți și pe roz în Collective-ul din AFI Cotroceni). Și ce mod mai bun de a o accesoriza decât cu ceva iarași tipic englezesc: ceaiul.

Inserez, astfel aici, punctul 7, referindu-mă la ceea ce eu consider a fi simbolul culinar absolut al culturii britanice. Lasă fish and chips, ceaiul e ce trebuie!

Ceaiul de la ora 5 pe care AFI Cotroceni îți dă șansa să-l testezi, în luna Octombrie, chiar acolo la mama lui, în Londra, timp de câteva zile (îți dai seama ce de teste poți să faci?!)

“Noile colecții abia așteaptă să te îmbrace” este numele noii lor campanii de toamnă, în cadrul căreia orice cumpărături de minim 300 de lei (cumulate pe maxim 3 bonuri) te înscriu în cursa pentru un city break într-una din capitalele modei: Londra/ Paris / Milano (poți așadar și la croissante sau gelato, în caz că nu-ți place cu ceaiul meu british). Competiția durează pâna la 31 Octombrie și promit eu, pe văzute (am fost, pipăit și analizat) că găsești outfituri potrivite pentru toate tipurile de ieșiri la ceai. Chiar și cu madam Middleton.

Succes(uri)!

Eu rămân la ceai de tei pe Dâmbovița, pentru moment.