Noiembrie pe Instagram

Ete ce făcui în Noiembrie. A fost o lună tâmpită, nu ştiu. Nu mi-a mers bine pe niciun plan – financiar (cu nasoale), amoros (dezastru de proporţii cosmice), la muncă (aş zice lăbăreală dar nu zic, că urlă puritanismul în noi) iar pe alelalte…meh. Toate-s vechi şi nouă toate.
Estem bine acum, parcă s-au mai liniştit apele şi lucrurile încep să intre pe făgaşul normal, dar până se dă startul la nebunia cu sărbătorile (mă rog, am senzaţia că a început de prin Iulie dacă iau în considerare de când au apărut brazii de Crăciun şi beculeţele în centrul comercial în apropierea căruia domiciliez) şi până încep pe bune să spumeg şi să urlu că mi-e frig şi nu mai pot cu iarna, zic să prestez câte ceva scurt din ce-am urcat pe Instagram în Noiembrie. V-am zis că-mi place, e frumi rău drăcia asta (iar cu frumi? yes, deal with it).
De sus, de la stânga la dreapta:

  1. Ziceam şi ieri după ce am shareuit o altă poză pe Insta, că sunt într-o dispoziţie foarte roz şi feminină. Viaţa este roz şi roz e lumea toată pe dracu ghem, dar eu sunt pornită pe culori bombonicioase şi drept urmare mă port în ele şi am decorat cu ele. Chiar am fost în weekend la Ikea şi am luat de acolo veselă, pahare, lumânări şi alte nebunii…roz. Te aşteptai? [aici]
  2. Aia e o clădire foarte mişto pe lângă Piaţa Victoriei. E vis-à-vis locul de muncă al Harmandienei (dânsa cu maglavaisul) şi mereu bălesc la ea când trec pe acolo. O vedeţi în poză mai mare aici.
  3. Roz, roz dar piticii cu verdele smarald n-au plecat nicăieri. Sunt în continuare acolo, hrăniţi periodic cu câte un ceva mic. De data asta lenjerie. Nu ştiu dacă v-am zis vreodată (prefer să mă abţin în general de la subiecte intime) dar am bucurii mari la rufăria de corp. Mi se pare că ajută mult la starea generală a unei zile, chiar dacă nu ştie nimeni ce ai pe dedesubt 😉 [aici]
  4. Eu nu ştiu cum fac fetele alea care au poze cu outfitul făcute aşa de sus. Mie mi-au mâncat zilele. A trebuit să stau într-o poziţie extrem de nefirească şi să-mi poziţionez braţul ciudat ca să reuşesc să scot drăcia asta. Nu-ţi dai seama din poză dar am slăbit 5 kile până am scos-o. Da, da. [aici]
  5. Guilty as charged, aceea îmi este mufa iar acela este un selfie. Yes, o comit. [aici]
  6. Vedeţi ce vă ziceam cu rozul? Pereţi roz. Felinar roz în spate. Cană cu cupcake în faţă, cană cu ice cream în spate. Îmi plac mult de tot cănile astea, mă bucur tare că le-am luat pe amândouă când am fost în Spania. Iniţial nu vroiam, mi s-au părut cam scumpe. Am ieşit din magazin şi m-am întors după ele, fiind sigură c-o să regret dacă le las acolo. Ieste foarte pretty amândouă. [aici]
  7. Ştiţi, ăla e biroul meu. Cred că se observă cam cât spaţiu îmi rămâne şi mie să maneverez mouseul după ce s-a trântit molusca lângă. Aş fi putut să-l mişc de acolo dar…Nu, e prea drăgălaş. [aici]
  8. Mi-am luat bijuterii, multe multe multe. Mi-a trimis Oasapul adică. Nu e niciun secret că îmi trimit produse lunar însă la ultima comandă, n-am cerut decât bijuterii. Mi-am comandat numai coliere, cercei şi o brăţară. Sunt super încântată de ele. [aici]
  9. Şi în încheiere, un outfit scurt şi matinal, pe un frig de crăpau pietrele. Combo, cu o bluză albastru safir şi un palton verde smarald. Vezi cum stau preţioasilii pe mine? [aici]

Distribuie:

4 Comments

  1. Dana
    decembrie 4, 2014 / 8:55 am

    Esti superba, super funny si mi-e tare drag sa te urmaresc! Vrei sa fii prietena mea? :))

    Keep up the good work! Te pup!

  2. decembrie 5, 2014 / 4:30 pm

    Iti urmaresc blogul de foarte mult timp,practic de la inceput….si niciodata nu ma desceptionezi.Esti superba,si ai un gust rafinat in ceea ce tine de outfituri.Ador blogul tau si mai nou,te urmaresc si pe insta acum! Esti o dulce,te pup !

    http://vladasworld.blogspot.com/

  3. decembrie 6, 2014 / 8:44 pm

    DA! :*

  4. decembrie 6, 2014 / 8:44 pm

    Multumesc mult, Vlada!


Looking for Something?