(H&M dress, Oasap bag, Asos jacket, River Island and no name jewelry)
Că tot am primit câteva întrebări vis-a-vis la isprava cu aparatul meu foto şi ştiu că mă întrebaţi des cu ce-mi fac pozele, hai să vă lămuresc cum stă treaba.
(Pozele-s făcute mai demult, deci chill, că nu mă crizez degeaba. Astea de azi zic.)
Aparatul era săracul (era, folosim trecut că deja e îngropat) un Canon 450D cu obiectiv Canon 50 mm f 1.4. Obiectivul încă e bun, slavă Domnului. Aparatul îl am de vreo 3-4 ani şi n-am avut probleme cu el nici măcar o dată. A funcţionat excelent şi din punctul meu de vedere, şi-a meritat banii fără doar şi poate. Nu ştiu exact câte cadre am tras cu el (pentru că hei, nu mai funcţionează, ce să vezi) dar ca idee, pot să spun liniştită că l-am frecat ÎN DRACI. Săptămâna trecută însă, a cedat cu totul. Problema mea a fost faimoasa Error 99, e o chestie celebră la Canon (trust me, de câteva zile numai asta fac, caut, citesc şi gugălesc problema asta) care spre nefericirea mea, nu s-a putut rezolva în niciun fel. Aparatul porneşte dar imediat îmi afişează oroarea de eroare şi pur şi simplu nu face nimic. L-am bibilit. L-am descântat. L-am curăţat. L-am tot ce mi-au zis ăia de pe youtube şi de pe siteurile canoniştilor. N-a funcţionat nimic. Până la urmă m-am dus cu el la reparat, la reprezentanţa Canon. Una în tot Bucureştiul, la dracu. În fine, m-am dus. Am stat 2 minute pe ceas cred, ăla care s-a uitat la el i-a făcut o mare şmecherie (i-a scos bateria şi i-a băgat-o la loc – omg, nu m-aş fi gândit la asta!), după care mi-a zis că da, e posibil să fie de la shutter dar nu ştim sigur şi dacă vreţi, vă costă 550 ron să-l lăsaţi aici să ne uităm la el. Posibil să aibă şi altceva. În traducere liberă, lăsaţi-ne nouă 5 milioane juma’ şi vă mai cerem după, da’ nu ştim dacă vi-l facem.
Aha.
Zic…păi bun dar mai e vreo şansă? Că aparatul ăsta e vechi şi dacă tot mă costă atâţia bani reparatul, la dracu, mai bine mă duc şi-mi iau unul nou. Pentru ce să dau o poală de bani dacă e posibil să mi se strice iar peste două luni?
Ah, păi nu ştim.
Aha. Păi bine pa.
Şi-am plecat, evident tunând şi fulgerând că nu mi-au rezolvat şmenozeala. Acum ce să mai zic, fie-i ţărâna uşoară şi sper să mă cadorisesc cu unu nou luna asta.
În altă ordine de idei, după ce am plecat de la reprezentanţa vieţii, am luat-o aşa catinel, pe jos, prin oraş. Am trecut pe lângă sh uri şi bineînţeles, am intrat. Mi-am găsit vreo 3 lucruri, printre care o bluză care mă oftică în draci că nu pot s-o închid, şi alte două fuste. Cloşuri, doh. Scoruri grosolane evident (cum paştele mă-sii 100 ron kg de haine în sh?!?!) dar mă rog, sunt şi lucruri care merită. Anyway, într-unul dintre ele, unde era o agitaţie de nedescris şi nu ştiam cum să fug mai repede de acolo, era o duduie. Avea câteva produse în mână. Două perechi de Levişi din aia cu talie înaltă, o cămaşă cu print foarte Versăcesc, un sacou roz şi nu mai ştiu ce. Mamă…mă învârteam după ea ca un rechin din ăla creepy în jurul prăzii. Doar doar de-o lăsa ceva jos. Doar doar de-o lua şi ea dracu un tricou din ăla scămoşat de la H&M, că tot pensionaru’. Ce naiba să facă cu vechiturile alea demodate? Ia-ţi pisi şi tu nişte blugi pă fund, cu slana revărsată pe laterale. Tot eu să te-nvăţ mă? Ce dracu faci cu ăia largi aşa, că nu te mai place băeţii.
Nicht.
Nimic n-a mers mă, a plecat cu toate. Ptiu drace.
Da’ las’ că şi eu am fuste 😀
