(Zara top, Topshop pants, Stradivarius sandals, Oasap necklace, MiniPrix bag)
Taci, c-am fost la Vocea României. Nu, nu să cânt, ce-ai (pica dracu tavanul pe noi)
Nu, am fost pe post de însoțitor cu o prietenă și cu pimpul de onoare, Harmando. Au fost nu știu ce șmenozeli de preselecții weekend ul ăsta iar sâmbătă ne-am dus și noi – am ajuns pe la un 3-4 după amiază acolo și-am plecat la 11 noaptea. E-n regulă. Oricum n-aveam nimic de făcut acasă iar la ce menajerie era acolo, nici că mă plâng. Mmmmm, să fim penibili de bună voie, mmmmm. Perfect!
Dar să-ncep cu începutul. Vineri dimineață a venit buni. Buni! Faimoasa buni, buni prăjitureasa, a venit la copil la București. Copilul era rupt de somn c-avusese niște treabă până de curând (job, astea) dar dimineață, la 8 și ceva, eram pe drum spre gară. CFR ul nu m-a dezamăgit nici de data asta, astfel că trenul bunică mii a întârziat un respectabil 20 de minute și-am reușit astfel să ajung chiar la timp să preiau capu’ familiei. Cu sarsanale cu tot. N-a stat mai mult de o zi și oricum s-a plictisit îngrozitor, eu neavând televizor iar ea neluându-și ochelarii la ea; măcar mai citea ceva sau se juca un solitaire, îi arătam niște pornache pe calc, găseam noi ceva de făcut. Nu. A venit fără. Nici s-o scot la plimbare nu puteam pentru că 1) potop afară și 2) job – să mănânce și gura mea. Prin urmare, toată ziua a dereticat prin casă. Mărturie-mi stă șifonierul care acum e atât de ordonat că mi-e și milă să umblu-n el. Hainele-s călcate toate, pungile de pe dulap have vanished iar sacoșele cu boarfe/botoși de pe hol (cele care stau din iarnă acolo, așteptând să fie duse la Buzău), s-au diminuat considerabil. Omaga, nici nu zici că-s la mine-n casă. Unde mai pui că am mâncare gătită în frigider! Sau mă rog, aveam…if you know what I mean. Ahem. Pe seară am pus-o să mă demachieze. Nu neapărat că eram ruptă de somn și abia mai vedeam în fața ochilor, cât mai mult pentru plăcerea mângâierii. Nu orice mângâiere ci mângâierea de buni. Care poate am mai zis, dar buni pentru mine e Dumnezeu Tatăl altoit cu Sfântul Duh și îngerașii grași din nori. And it doesn’t get any better.
Anyway, a doua zi dimineață (sâmbătă adică), hai cu ea înapoi la tren. Plictisită rău, plus că Minnie, pisoiul șobolan, era singur acasă în lipsa bunică mii, hrănită și abuzată de taică miu care are senzația că e cățel și-i dă castane. Superb.
Înainte să plecăm spre gară, și-a făcut părul cu ondulatorul, bam bam bam bam, ruj, pălărie pe cap, babette mișto. Se știe. Eu…criză. Unu la mână că nu mai găsesc nimic în dulapul ăla – ordinea mă derutează teribil – și doi, stai, că eu de la gară mă duc direct la prietena baby Beyonce că să plecăm împreună spre Vocea vieții. Deci cu ce mă-mbrac? Probleme existențiale sunt astea. Dac-ai crezut vreodată că Nietzsche și ăilalți aveau habar de capu’ lor, te-ai înșelat amarnic. Ia d-aici teoria conspirației. Ia adevărata problemă în viață. Ia cu ce mă-mbrac eu azi!!! Gravisim. Pan’ la urmă, tot buni m-a scos. Ia nădragii ăștia, ia bluza aia, pune ăla la gât, vezi cu ce te-ncalți, fă-ți-părul,-cum-să-mergi-cu-el-așa?!, șamd. Am urcat-o în tren și go spre baby Beyonce.
Nu, am fost pe post de însoțitor cu o prietenă și cu pimpul de onoare, Harmando. Au fost nu știu ce șmenozeli de preselecții weekend ul ăsta iar sâmbătă ne-am dus și noi – am ajuns pe la un 3-4 după amiază acolo și-am plecat la 11 noaptea. E-n regulă. Oricum n-aveam nimic de făcut acasă iar la ce menajerie era acolo, nici că mă plâng. Mmmmm, să fim penibili de bună voie, mmmmm. Perfect!
Dar să-ncep cu începutul. Vineri dimineață a venit buni. Buni! Faimoasa buni, buni prăjitureasa, a venit la copil la București. Copilul era rupt de somn c-avusese niște treabă până de curând (job, astea) dar dimineață, la 8 și ceva, eram pe drum spre gară. CFR ul nu m-a dezamăgit nici de data asta, astfel că trenul bunică mii a întârziat un respectabil 20 de minute și-am reușit astfel să ajung chiar la timp să preiau capu’ familiei. Cu sarsanale cu tot. N-a stat mai mult de o zi și oricum s-a plictisit îngrozitor, eu neavând televizor iar ea neluându-și ochelarii la ea; măcar mai citea ceva sau se juca un solitaire, îi arătam niște pornache pe calc, găseam noi ceva de făcut. Nu. A venit fără. Nici s-o scot la plimbare nu puteam pentru că 1) potop afară și 2) job – să mănânce și gura mea. Prin urmare, toată ziua a dereticat prin casă. Mărturie-mi stă șifonierul care acum e atât de ordonat că mi-e și milă să umblu-n el. Hainele-s călcate toate, pungile de pe dulap have vanished iar sacoșele cu boarfe/botoși de pe hol (cele care stau din iarnă acolo, așteptând să fie duse la Buzău), s-au diminuat considerabil. Omaga, nici nu zici că-s la mine-n casă. Unde mai pui că am mâncare gătită în frigider! Sau mă rog, aveam…if you know what I mean. Ahem. Pe seară am pus-o să mă demachieze. Nu neapărat că eram ruptă de somn și abia mai vedeam în fața ochilor, cât mai mult pentru plăcerea mângâierii. Nu orice mângâiere ci mângâierea de buni. Care poate am mai zis, dar buni pentru mine e Dumnezeu Tatăl altoit cu Sfântul Duh și îngerașii grași din nori. And it doesn’t get any better.
Anyway, a doua zi dimineață (sâmbătă adică), hai cu ea înapoi la tren. Plictisită rău, plus că Minnie, pisoiul șobolan, era singur acasă în lipsa bunică mii, hrănită și abuzată de taică miu care are senzația că e cățel și-i dă castane. Superb.
Înainte să plecăm spre gară, și-a făcut părul cu ondulatorul, bam bam bam bam, ruj, pălărie pe cap, babette mișto. Se știe. Eu…criză. Unu la mână că nu mai găsesc nimic în dulapul ăla – ordinea mă derutează teribil – și doi, stai, că eu de la gară mă duc direct la prietena baby Beyonce că să plecăm împreună spre Vocea vieții. Deci cu ce mă-mbrac? Probleme existențiale sunt astea. Dac-ai crezut vreodată că Nietzsche și ăilalți aveau habar de capu’ lor, te-ai înșelat amarnic. Ia d-aici teoria conspirației. Ia adevărata problemă în viață. Ia cu ce mă-mbrac eu azi!!! Gravisim. Pan’ la urmă, tot buni m-a scos. Ia nădragii ăștia, ia bluza aia, pune ăla la gât, vezi cu ce te-ncalți, fă-ți-părul,-cum-să-mergi-cu-el-așa?!, șamd. Am urcat-o în tren și go spre baby Beyonce.
Mamelor din lumea-ntreagă/Eu vă dau un singur sfat much?
Cică cine se aseamănă, se adună. La Harmando n-avem dubii, că știm cu toții că nu-i cu toate țiglele pe casă. La mine nici atât, doar ne știm de atâta vreme. Dar baby Beyonce se presupune(a) a fi cea mai cerebrală dintre noi. Nu? Nu tată. Baby Beyonce a stat niște câteva ore să-și onduleze părul cu creionul (!!!) – făcând cu schimbul, ea și Harmando (eu nu, că sunt praf), apoi niște alt timp să se schimbe de două ori, apoi niște timp să se machieze, pentru ca în final să arate FOARTE bine (citești, boss? rwoar-rwoar?) iar în mijlocul după amiezii s-o apuce mare-depresie-mare că ea e nașpa. Și nu arată bine. Și părul îi stă ca naiba. Și n-o avantajează hainele. Și viața e greu. Și nu toți poate.
Sigur că maxilarul meu era pe jos. La fel și ăla Harmandian, amândouă blocate că ce dracu facem cu asta?!Cum îi scoatem piticii din cap?! Sigur că până la urmă totul a mers bine, a cântat de-a rupt acolo iar părul s-a teleghidat după vocea ei în cel mai sexy mod posibil. Am auzit mulți cântăcioși la Voce, majoritatea nefiind complet afoni (recte, ca Balaban) dar erau și câte unii…mamă…mamă…îți venea să-ți bați copiii. Am stat cum am spus, de pe la 15-16 la 23+, deci vreo 7-8 ore tot ne-am învârtit pe acolo. Timp căcălau să aud tot felul de blasfemii muzicale. Dezamăgirea mea supremă, sigur, a fost că n-a cântat nimeni Salam. Nici măcar un Șușanu n-am auzit. Nimic. Nu tu țambal, nu tu acordeon, nu tu gram de lăutarie. Halal. Cum să faci mișto de Celine Dion și Muse? Plictisitor, n-am avut material. Plus că am avut ordin de la madmoazel cu păru’ pă creion, să nu mai fac miștouri până nu plecăm de acolo că transmit energie negativă or some shit. Meh. Am tăcut, ce dracu să fac. Am plecat printre ultimii de acolo (la hotel Phoenicia s-a ținut, undeva prin Băneasa), rupți toți de oboseală, în special cuplul Harmando-Balaban. Păi să vezi. Cât am stat noi și-am așteptat de ni s-au scorojit creierii undeva la singurul local în apropiere de hotelul vieții, adică la benzinăria classy OMV, am zis să mergem să ne plimbăm puțin…c-am amorțit pe scaunele alea. Și-am mers cu Harmando pe jos câțiva kilometri. Am mers așa mult c-ajunsesem până la Promenada (a se nota vă rog, în caz că n-ați observat, că Balaban e pe 14 cm toc; mulțumesc). Și acolo, extaz, finally avem ceva de făcut! Dar nu. Fix când am ajuns în fața clădirii, sună baby Beyonce. Să venim de urgență că are nevoie de cd. Și cd ul? Păi cd ul era în geantă la Harmando. Superb. Ce ciorbă de limbă ne-am luat și cât am slăbit în ziua aia ca s-ajungem cu sidiul, nu mai zicem. But we made it.
Sigur că maxilarul meu era pe jos. La fel și ăla Harmandian, amândouă blocate că ce dracu facem cu asta?!Cum îi scoatem piticii din cap?! Sigur că până la urmă totul a mers bine, a cântat de-a rupt acolo iar părul s-a teleghidat după vocea ei în cel mai sexy mod posibil. Am auzit mulți cântăcioși la Voce, majoritatea nefiind complet afoni (recte, ca Balaban) dar erau și câte unii…mamă…mamă…îți venea să-ți bați copiii. Am stat cum am spus, de pe la 15-16 la 23+, deci vreo 7-8 ore tot ne-am învârtit pe acolo. Timp căcălau să aud tot felul de blasfemii muzicale. Dezamăgirea mea supremă, sigur, a fost că n-a cântat nimeni Salam. Nici măcar un Șușanu n-am auzit. Nimic. Nu tu țambal, nu tu acordeon, nu tu gram de lăutarie. Halal. Cum să faci mișto de Celine Dion și Muse? Plictisitor, n-am avut material. Plus că am avut ordin de la madmoazel cu păru’ pă creion, să nu mai fac miștouri până nu plecăm de acolo că transmit energie negativă or some shit. Meh. Am tăcut, ce dracu să fac. Am plecat printre ultimii de acolo (la hotel Phoenicia s-a ținut, undeva prin Băneasa), rupți toți de oboseală, în special cuplul Harmando-Balaban. Păi să vezi. Cât am stat noi și-am așteptat de ni s-au scorojit creierii undeva la singurul local în apropiere de hotelul vieții, adică la benzinăria classy OMV, am zis să mergem să ne plimbăm puțin…c-am amorțit pe scaunele alea. Și-am mers cu Harmando pe jos câțiva kilometri. Am mers așa mult c-ajunsesem până la Promenada (a se nota vă rog, în caz că n-ați observat, că Balaban e pe 14 cm toc; mulțumesc). Și acolo, extaz, finally avem ceva de făcut! Dar nu. Fix când am ajuns în fața clădirii, sună baby Beyonce. Să venim de urgență că are nevoie de cd. Și cd ul? Păi cd ul era în geantă la Harmando. Superb. Ce ciorbă de limbă ne-am luat și cât am slăbit în ziua aia ca s-ajungem cu sidiul, nu mai zicem. But we made it.
Da, viața e în continuare frumoasă. Noi aici la Thrill Of The Heel iubim clișeele.
#camcâtdeplatsăfii?
#urăschashtagurile
Cute top, love the yellow top.
http://princessaudu.blogspot.com/
frumos outfit-ul, si platformele sunt superbe 🙂 … cred ca sunt inalte tare 🙂
Balaban esti prea cul! Daca vin in bucuresti, trebuie sa ne intalnim, ca intre bloggerite! Si sa imi definesti si mie cuvantul „smenozeli” !:)) Iasul nu stie de astea ! :))
Buna!As vrea sa-mi spui si mie cum iti platesti tu comenzile la Oasap.Multumesc mult!