[RO] Acest post este o instigare la debarasare, scris în timp ce Poșta Română lucrează întru livrarea celor două comenzi plasate săptămâna asta pe OLX.
Două comenzi săptămâna asta, una acum zece zile (o pereche de pantofi, mai exact), o alta acum vreo lună (țineți minte revistele de la 1930 pe care vi le-am arătat în daily vlogul ăsta? tot de pe OLX erau luate) și mai înainte, măsuța de toaletă pe care o puteți vedea și în pozele de mai jos. Și dacă este să o luăm ȘI MAI ÎNAINTE, ne adâncim în analele istoriei până la circa 2011, când OLX-ului îi spunea altfel iar eu îmi formam colecția de Thierry Mugler cu articole găsite pe siteul respectiv.
Ce vreau să spun este că relația mea cu OLX dăinuie de mulți ani, iar cele care îmi citiți blogul din vremurile acelea (din paleolitic, practic) știți de câte ori am menționat fie aici, fie pe Instagram, fie pe YouTube, comorile pe care le-am găsit de-a lungul timpului scotocind în catraliardele de anunțuri. Măsuța de toaletă? OLX. Jilțul cu capete de leu? OLX. Sfeșnice? OLX. Lămpi? OLX. Sacouri Escada, Moschino, Thierry Mugler, ba chiar Saint Laurent? OLX. Și pot s-o țin așa până mâine (serios, dacă stau să le pun pe hârtie, cred că măcar jumătate din colecția mea de vintage este achiziționată în urma tranzacțiilor efectuate pe site-ul mai sus menționat). Îl accesez cu regularitate, ba chiar am și un wishlist pe care îl verific de mai multe ori pe săptămână in ideea unor posibile schimbări de preț (mereu la pândă, mes amies, mereu la pândă). Dintre ele, enumăr:
- o frumoasă broșă din porțelan de Limoges
- o pereche de ochelari de soare marca Dita Von Teese
- un ondulator de păr Rowenta (pentru mama)
Prin urmare, cred că nu șochez pe nimeni când spun că am fost extaziată când m-au contactat pentru o colaborare de primăvară. Știți voi primăvara? Anotimpul acela minunat când nu doar că ieșim din hibernare și soarele ne onorează cu mai mult de 5 minute zilnic dar ne ocupăm și de trierea garderobei curățenie în casă? Când punem la păstrare paltoanele și schimbăm botoșii pe sandale? Când trecem la pasteluri și dantele și ne bucurăm de prima înghețată a anului? Vis…
Primăvara, pentru mine, înseamnă toate astea dar ca să revin de unde am plecat, este și momentul trierii garderobei – procedeu pe cât de obositor, pe atât de satisfăcător odată încheiat.
[EN] This is a call to decluttering, written whilst the Romanian Post is working hard to ship my last two orders placed this week on OLX.
Two orders this week, one ten days ago (a pair of shoes, to be more precise), another one about a month ago (remember those 1930s magazines I’ve shown you in this daily vlog? they came from OLX as well), and before that, the vanity you can see in the pictures below. And if we were to go even further back in time, we would land somewhere around 2011, when OLX was called something else and I was just starting my Thierry Mugler collection with pieces found on said website.
What I am trying to say is that my relationship with OLX goes way back, and those of you who read my blog from the beginning of time (the Ice Age basically) know how many times I’ve mentioned them either here, on Instagram or YouTube, all of the treasures I’ve collected over the years rummaging through millions of listings. The vanity? OLX. The chair with lion heads? OLX. Candle holders? OLX. Lamps? OLX. Escada, Moschino, Thierry Mugler, Saint Laurent jackets even? OLX. And I can go on like this until tomorrow (seriously, if I start making a list, I think that more than 50% of my vintage collection comes from purchases made on this site). I am constantly on the website, I even have a wishlist that I check religiously, several times a week in hopes of discounts (always on the hunt, my friends, always on the hunt). Among the items on the wishlist, I present to you the following:
- a beautiful Limoges porcelain brooch
- a pair of Dita Von Teese sunglasess
- a Rowenta curling iron (for mom)
Therefore, you won’t be shocked when I tell you that I was simply ecstatic when they contacted me to work together on a spring project. You know spring? That wonderful season when not only do we awake from our hibernation and the sun graces us with its presence for more than five minutes a day, but we also endeavor to clean our wardrobe house? When we tuck away our coats and exchange boots for sandals? When we transition to pastels and lace and enjoy the first ice cream of the year? Dreamy…
Spring for me is all of the above, but to get back to where I started, it’s also the time to clean out our wardrobe – a process that can be dreadful, but also extremely satisfying once completed.
[RO] Și trecând de raționamentele spațiale (niște spațiu extra este întotdeauna binevenit – cum altfel să faci loc pentru noile achiziții dacă nu scapi de cele vechi?!), trierea, sortarea și înlăturarea a ce-ți nu mai este folositor te ajută pentru o mai bună vizualizare a ce ai deja în dulap, în felul acesta simplificând procesul de îmbrăcare dimineață. Cel puțin în cazul meu… Cu cât mai aerisită garderoba, cu atât mai rapidă pregătirea.
[EN] Leaving aside space-related concerns (some extra space is always welcome – how else would you make room for new purchases unless you get rid of the old ones?!), organizing and sorting out what is no longer useful to you helps you get a better visual of what is already in your closet, therefore simplifying the process of getting dressed every morning. At least in my case… The cleaner the wardrobe, the faster you get ready.
[RO] În sensul acesta, am nevoie de ajutorul vostru pentru a găsi un nou „cămin” pentru câteva articole din garderoba/casa mea. Așadar (tobe, vă rog!), se vor oferi la giveaway următoarele articole:
[EN] Therefore, I shall need your assistance to find a new home for a few pieces from my personal wardrobe/home. Drumroll, please! The following items are being gifted away:
[RO] Este rochia pe care am purtat-o la revelionul de anul acesta; o piesă superbă dar căreia sunt convinsă că nu îi voi mai găsi ocazie de purtare. Time to let go și time să bucure pe altcineva 🙂
Găsiți anunțul complet aici.
[EN] This is the dress I wore for New Year’s Eve this year; a gorgeous piece which I am sure I will have nowhere to wear anymore. Time to let go and time to let someone else enjoy it 🙂
Find the listing here.
[RO] Love, Style, Life, de Garance Doré
O parte memorii și jurnal vizual, o parte ghid stilistic și, în sfârșit, o ultimă parte notițe și gânduri despre cele trei mari teme atinse, Love, Style, Life este o carte fermecătoare, accesibilă și coerentă – de fapt, la fel de naturală, șic, dezinvoltă și plăcută ca autoarea.
Secțiunea dedicată stilului vorbește și despre frumusețe, eleganță a la francaise, pietrele de temelie ale unei garderobe funcționale, cum se îmbracă franțuzoaicele, ce poziții să folosești pentru a arăta bine în fotografii, cât de importante sunt mesajele și notele de „mulțumesc” și alte mărunțișuri la fel de adorabile și prețioase. Trecând într-un registru puțin mai serios, Garance scrie și despre copilăria ei și motivele care au făcut-o să urmeze o facultate de literatură, despre cum a intrat în lumea modei și despărțirea de prima ei mare iubire, despre diferențele între New York și Paris, despre cât de mult ii place Zara, și în plus include câteva interviuri cu persoane pe care le admiră (printre care Jenna Lyons).
Găsiți anunțul complet aici.
[EN] Love, Style, Life, by Garance Doré
Part memoir and visual diary, part styling guide, and lastly, part notes and thoughts about three great fears, Love, Style, Life is a charming, accessible and coherent book – actually, as natural, chic, outgoing and pleasant as the author herself.
In the section dedicated to style she talks about beauty, elegance a la francaise, the cornerstones of a functional wardrobe, how French women dress, how to pose to look good in photos, how important „thank you” notes are, and other adorable knick-knacks. On a more serious note, Garance writes about her childhood and what made her major in literature, how she got into the fashion world and the breakup with her first, great love, the differences between New York and Paris, how much she loves Zara, and on the plus side, she includes a few interviews with people she admires (Jenna Lyons being among them).
Find the listing here.
[RO] Motivul „despărțirii” este unul de ordin numeric, în ideea în care 5 oglinzi de mână sunt poate puțin prea multe. Zic și eu.
Oglinda este în stare foarte bună, a fost folosită o dată sau de două ori și poate fi pliată că în poza de dedesubt sau ținută efectiv de mâner. Găsiți anunțul aici.
[EN] The reason for our „separation” is due to number, given that I have 5 other handheld mirrors. A bit excessive, just saying.
The mirror is in very good condition, it was used only once or twice and it can be folded as seen in the picture below or handheld as is. Find the listing here.
[RO] Cum faceți pentru a câștiga obiectele?
Accesați anunțul dorit și trimiteți-mi înscrierea voastră prin mesaj pe pagina produsului (în partea dreaptă a paginii fiecărui produs există un buton „Trimite mesaj”).
Concursul durează până pe 23 Martie iar câștigătoarele vor fi alese cu random.org. Succes!
Și ca să încheiem apoteotic, o poziție elegantă sprijinită pe măsuța de toaletă mai sus menționată este, sper eu, suficient de revelatoare întru enunțarea satisfacției de după curățenia de primăvară. Felicitări! Acum ai mai mult loc pentru rochii pe care le vei purta o singură dată.
[EN] What to do in order to win?
Go to the desired listing and send me your entry by a message from the product page (you will find the message button on the right-hand side of each item page).
You can sign up until March 23rd and the winners will be selected with random.org. Good luck!
And to finish off with a blast, this elegant pose is, I hope, enlightening regarding post-spring cleaning satisfaction. Congrats! Now you have more room for dresses you’ll only wear once.
Rochie/Dress: vintage
Pantofi/Shoes: Inci
Brățară/Bracelet: Marc Jacobs
Photo credits: The tale within a photo
[UPDATE]: Castigatoarele au fost extrase cu random.org si le gasiti mai jos, dupa multumirile de rigoare adresate tuturor participantilor. Multumesc tare mult pentru interes! Asadar:
1.Rochie (1652 de inscrieri, castigatoarea este nr 29): 59698759
2.Oglinda (826 de inscrieri, castigatoarea este nr 184): 38129993
3.Carte (771 de inscrieri, castigatoarea este nr 293): 2997279
intamplare face ca tocmai ce am vandut si eu ceva pe olx:))) sa vina primavara!!
Super, Andreea ?
Drăguț din partea ta să le oferi altor fete să se bucure de piese. M-aș înscrie doar pentru rochiță deoarece sunt în căutare de una pt. o nuntă la care am onoarea să fiu chiar nașă.
Esti minunata! Esti o sursa nesecata de inspiratie pentru toti cititorii tai!
Rochia este superba, cartea si ea, motivanta, si in tandem cu aceasta.
Andreea, esti o minunata ! Esti o inspiratie pentru mine si blogul meu, te pup
Si bratara pe are o porti e asa de frumoasa !
Multumesc frumos de premiu
A ajuns si e chiar interesanata am răsfoit un pic