Cam cu asta mă ocupăm acum două săptămâni. Am plecat din România într-o Miercuri, de la Otopeni – ca tot romanul, cu Wizz Air. Am mers excelent cu ăştia, n-am avut nici cea mai mică problemă sau reproş de adus ulterior. “Viaţa este roz/roz este lumea toată”, avionul era roz, şi stewardesele tot roz, a fost o veselie şi-un chiloman la dus, mamă mamă. Am ajuns Miercuri noapte, bâţâită toată că ce dracu mă fac dacă nu mă ia asta de la aeroport. N-a fost cazul, ştiam c-o să fie acolo să mă aştepte (de Madalina zic) but still. Paranoică fiind, îmi făceam tot felul de scenarii în cap. Ahem. Let’s not go there :)) După ce-am pus picior în casă şi-am apucat să mă descalţ şi să zac 5 minute în pat, am mâncat practic vreo 2 frigidere, după care SOMN. Eram terminată de oboseală. Am avut însă grijă, cum am ajuns, să anunţ pe ai mei că vieţuiesc. Evident că nu s-a trimis niciun mesaj. A doua zi dimineaţă, mătuşă-mea trimitea mesaje pe facebook Madalinei că ce face copilu’, a ajuns copilu’, unde-i copilu’. Copilu’ era bine, se pregătea de alergătură.
Bon. Şi-n prima zi a fost aşa:
A plouat, frate. Cum să plouă, mă??? Îmi zicea şi Madalina că aşa ceva nu se întâmplă, acolo plouă de două ori pe an şi asta iarna! Cum naibii s-a întâmplat să plouă fix când am venit eu? Cic-aş fi venit cu norii după mine sau ceva…Mda.
În fine, frig nu era deloc, ba chiar se simţea o răcoare plăcută şi-un aer deosebit de curat. Plus că oraşul, deşi gol de fel, acum era şi mai liniştit.
Pupic, prietene? Pozele astea sunt făcute în Castellon de la Plana, in case you wonder.
Piaţa centrală (sau ceva) – n-am intrat, deşi aş fi vrut. Am intrat cu bucurie în “orice”, de la catedrale până la supermarketuri de colţ.
Palmieri, palmieri peste tot. Am tot zis că vreau sa iau un frunzoi din ăla după mine înapoi în România (ca să mă-ntorc cu el putrezit sau ceva, ahem) dar am uitat până la urmă şi nu m-am întors decât cu bucăţi dă cactus. La dracu.
Cât am fost acolo, am operat pe sistem de burete. Am avut grijă să absorb cât mai mult, imagini, mirosuri, gusturi, cuvinte, chipuri, tot ce-am prins! Pentru Mădălina, chiar devenise amuzant la un moment dat: citeam şi repetam tot ce vedeam scris pe pereţi. Citeam româneşte desigur, pe sistem de cum-se-scrie-aşa-se-şi-citeşte. Scrie CERVECERIA acolo? Păi citeşti CERVECERIA tată, nu SERVESERIA! Ce-i aia SERVESERIA?!?! Nu facem asta.
Ca mâncare, pe parcursul întregii călătorii, am mâncat în mare…junk. Mă mir cum dracu de-am mai încăput in avion. Probabil d’aia a mers aşa prost la întoarcere. Gabarit depăşit much?
Anyway, am mâncat şi la Burger King într-una din zile, că tot n-avem în România. Vroiam eu să intru şi-n Mec şi-n KFC, că tot zicea asta blondă c-au alt gust. N-am mai ajuns, evident. Eh, Burger King e fix acelaşi drac. Poate doar mai scump.
N-am mâncat nici pe departe câte fructe mi-aş fi dorit, în ciuda tarabelor şi magazinelor TICSITE.
Did you notice că am altceva în picioare? Da, păi după o zi întreagă de alergatură pe 15 cm, fie ei şi de talpă ortopedică, am zis că mă duc dracu. Sau mă descalţ şi merg aşa. Era din fericire un Zara chiar lângă Burger Kingul ăla, şi-am mers şi mi-am luat sandale. Vedeţi ce om năpăstuit sunt? V-am zis eu că n-am cu ce să mă-ncalţ. Ntz.
(Am purtat rochie şi cercei H&M, sandale Stradivarius, geantă Zara, eşarfă vintage şi brăţări Oasap)
