După ce-am postat poza asta pe facebook, am primit foarte multe întrebări cu privire la costumul de baie purtat. Ca s-o lămurim: îmbulinatul e de la Oasap. Îl găsiţi la linkul următor: click boss, click. Ştiu că era sold out într-o vreme dar văd c-a revenit în stoc – probabil e dă succes sau ceva.
Costumul e pentru indecise. Vreau costum de baie dintr-o bucată dar totuşi nu vreau. Well, fâşia aia de piele de deasupra taliei, cu asta se ocupă. Modelul e foarte pin-up vintagey (sau Elena Ceauşescu în 1970, cum zice un prieten al meu) şi destul de greu de găsit pe piaţă, din ce am văzut eu în căutările mele. Adică înainte să plec în Spania, am tot căutat chestii asemănătoare, cu talie înaltă (sutiene se găsesc peste tot, slipul e toată şmecheria) şi n-am găsit absolut nimic. Poate n-am căutat eu unde trebuie…Singurul loc (şi asta în online) unde am văzut costume cu talie atât de înaltă, ar fi Topshop ul. Dar sunt mai scumpe acolo. În orice caz, pentru $24, ăsta îşi face treaba foarte bine. Materialul e elastic, se aşează frumos şi e plăcut la atingere. Pentru sutien, are nişte cupe subţirele pe interior dar sunt detaşabile în caz de ceva. Eu le-am dat jos pe ale mele iar mărimea pe care am luat-o a fost M. Nu ştiu, fiind asiatici, e dubioasă treaba cu mărimea. În general prefer să iau lucruri cu o mărime mai mare la ăştia, just to be sure. Ceea ce vă sugerez şi vouă.
Personal, îl găsesc foarte mişto şi simpatic dar ţine de gust. Acoperă destul de mult şi poate fi considerat bătrânicios…deci nu recomand pentru exhibiţioniste. O altă problemă ar fi cu bronzatul. E nasoală treaba. Dacă stai toată ziua sub umbrelă şi nu vrei prăjeală, beton. Nu te afectează cu nimic. Problematic devine însă dacă asemeni mie, stai în soare sau intri în apă. Eu am nişte duuuuuuungi sau mai bine zis pete, urme albeeeee, enorme pe piele. Nu e foarte estetic, ce să zic (plus că năpârlesc ca un şarpe).
Da’ măcar am fundă pă pept, nu? <3