(vintage pants, H&M shoes, top and hat, Zara bag)
Şi asta fu Valencia. Parte din ea, oraşul în realitate fiind mult mai mare decât am reuşit noi să străbatem per pedes iar eu să surprind în poze (for the record, mă lupt cu eliminarea sutelor de poze de câteva zile; mi-a luat o veşnicie până am rămas cu astea). Cum e acolo…o să răspund în aceiaşi manieră sarcastiscă: Oribil. Mai mişto în România. Asta dacă eşti învăţat cu prea mult bine sau nu ştiu, ai ceva probleme la căpuţ. Masochism alea-alea, îţi place cu durerea. D’astea.
Nu, Valencia e ceva excepţional de frumos. Ai pe de o parte zona modernă a oraşului – Ciudad de las artes y las ciencias(nu vreţi să ştiţi cum pronunţ eu asta dar în româneşte se traduce cam aşa: Oraşul artelor şi ştiinţei) care basically e un complex architectural foarte şmecher, compus din clădiri futuriste (muzeu, cinematograf, planetariu, acvariu oceanografic şi nu mai ştiu ce dracu era acolo – google it) iar pe cealaltă parte, mai ales în zona centrală a oraşului, ai spaţiul istoric, clădiri vechi de sute de ani, pieţe şi monumente, străduţe înguste şi o droaie de restaurante şi cafenele unde poţi să mănânci puţin pe bani mulţi.
Oraşul era evident ticsit de turişti, erau britishii acolo buluc. Noi am fost iniţial în partea cu Ciudadul vieţii, arte şi ştiinţe, după care, am aşteptat de ne-a ieşit pe nas (dăcât vreo 40 de minute) un autobuz ca să ajungem înapoi în centru, să fim culte-n cap şi-n muzeele din centru. Ce dracu. Mă rog, cum erau autobuzele alea, ce să mai zicem (eu încă tresar în somn c-a trebuit zilele astea să merg vreo oră cu RATB prin Bucureşti; asta se numeşte durere, chin şi suferinţă, prietene – să mergi tu fie şi 5 minute în mirosul şi zăpuşeala şi înghesuiala aia…that’s called pain). Funny că la dus (în Valencia, nu în Bucureşti – ăla a fost un coşmar), după ce ne-am urcat noi frumos şi aşezat pe scaune, la staţia următoare, urcă o doamnă. În etate. Uşor excentrică şi nu în sensul bun. Şi începe aia să vorbească. Ce dracu zicea nu ştiu, că mă uitam ca la felul paişpe şi nu era spaniolă. Cel puţin nu aia de-o vorbeşte Madalina. De la ea mai prindeam eu dracu un vale vale, gracias, ayayay Puerto Rico dar madam aia nu zicea d’astea. Mai era şi revoltată şi se bâţâia toată opărită acolo în faţă la şofer şi eu nu pricepeam nimic. Vorbea catalana baba. Ceva de vis, putea să vorbească şi congoleza din partea mea, tot dracul ăla mi-era. Mă rog, am ajuns înapoi în centrul istoric, nemâncate şi însetate şi ne-am oprit undeva la o terasă să mâncăm. Acolo, incident mişto c-a venit un african la mine (sau ce-o fi fost el, era bronzat bine ca să înţelegem) că vroia să se aşeze şi el la masă şi dacă n-am cumva să-i dau şi nişt
e bani. N-am avut, evident, Balaban are nişte treabă prin Zara până una alta, prietene. Mă rog, de acolo, mi-au căzut ochii pe un local cu îngheţături, iaurt îngheţat cu fructe şi alte porcarioare de genul. Sistemul era foarte mişto, am văzut şi pe la noi: aveai tu nişte dozatoare imense cu tot felul de arome (mango, papaya, fructe de pădure, vanilie, draci, laci) şi-ţi alegeai tu de acolo ce aromă şi ce cantitate vrei să aibă frozen yogurtul tău. Apoi treceai pe la toppinguri, unde iar erau o droaie de posibilităţi: fructe, ciocolăţuri şi siropuri, iar la final, te duceai cu paharul la cântărit să vezi cât te costă şmecheria. Suta de grame era undeva în jur de 1,5 euro dar nu aveai CUM să-ţi pui atât de puţin iar ca să umpli un pahar din ăla te ducea pe la vreo 4-5. Eh, eu mi-am pus de 6-7. A fost cel mai bun frozen yogurt pe care l-am mâncat vreodată.
e bani. N-am avut, evident, Balaban are nişte treabă prin Zara până una alta, prietene. Mă rog, de acolo, mi-au căzut ochii pe un local cu îngheţături, iaurt îngheţat cu fructe şi alte porcarioare de genul. Sistemul era foarte mişto, am văzut şi pe la noi: aveai tu nişte dozatoare imense cu tot felul de arome (mango, papaya, fructe de pădure, vanilie, draci, laci) şi-ţi alegeai tu de acolo ce aromă şi ce cantitate vrei să aibă frozen yogurtul tău. Apoi treceai pe la toppinguri, unde iar erau o droaie de posibilităţi: fructe, ciocolăţuri şi siropuri, iar la final, te duceai cu paharul la cântărit să vezi cât te costă şmecheria. Suta de grame era undeva în jur de 1,5 euro dar nu aveai CUM să-ţi pui atât de puţin iar ca să umpli un pahar din ăla te ducea pe la vreo 4-5. Eh, eu mi-am pus de 6-7. A fost cel mai bun frozen yogurt pe care l-am mâncat vreodată.
În altă ordine de idei, mi-a căzut faţa cam în orice clădire/edificiu/catedrală am intrat. Păşeam cu grijă pe acolo că mi-era frică să nu sparg dracului ceva, îndemânatică cum sunt. Arhitectura, din nou, ceva deosebit. Până şi gara mi s-a părut elegantă. Palmieri, palmieri la tot pasul şi foarte multe scutere Vespa, roz.
