Îmi pare rău. Am vrut să mențin blogul ăsta frumos și adecvat și politically correct dar nu…așa ceva e peste puterile mele. Simt nevoia să verbalizez.
Am o prietenă. Faimoasa Andra, Harmando pe numele de scenă, v-am mai povestit, n-o iau de la capăt.
Se întâmplă că Andra îmi trimite ocazional linkuri. Poze cu pisici într-un caz fericit. Remixuri dubioase pe melodii consacrate, în cazuri mai puțin fericite. De regulă e decent dar uneori nu știi cum nu-s atentă, și la 3 linkuri cu pisici, bam! îmi trântește o perversă de nu mai scap de ea 3 săptămâni. Și când zic perversă, mă refer în mod normal la melodii care îmi cântă și-mi cântă-n în cap până o iau razna.
De data asta, o lovitură josnică.
Îmi trimite stimabila un link. Nu dau atenție, ceva pe facebook, chipurile, click. (Pentru că sunt un om bun și nu vreau să ard în focurile iadului, vă atașez doar un screenshot. Clipul în întregime e mult mai nociv. Stomacului și intelectului):
Ce credeți voi că e asta? Nu, n-aveți cum să ghiciți dacă nu cunoașteți clipulețul. Vă spun eu.
Este un băiat, în pantaloni roz fuchsia, cu cămașa descheiată larg pe piept, cu ochelari de soare în casă (nu știi cum capeți vreo arsură oculară prin termopan), curea Hermes și adidași Naic. Din Obor cel mai probabil. Nimic anormal până aici (ne-am obișnuit cu toții) dar voi știți că ăsta scutură din șolduri pe Anotimpurile lui Vivaldi? Voi știți că ăsta se scarpină pe burtă, clefăie gumă, aruncă sfori imaginare și pleznește (funduri bănuiesc) pe cele Patru Anotimpuri? Sigur, îmi imaginez că filmarea originală a fost mutilată și sunetul înlocuit – stimabilul probabil că executa mișcările suave pe ceva mai tare că Vivaldi, Florin Babic/Kaizer/ceva alimentar în orice caz – și vreun om rău a produs metamorfoza întru miștocărirea artistului fuchsist.
Acum să vă explic și care e problema mea (afară de mi s-a întors stomacul pe dos, n-am mai mâncat nimic în seara aia).
Problema mea e că în fiecare zi mă duc la muncă. Și pe drum spre muncă, trec pe lângă un anticariat. Și-n anticariatul ăla sunt cărți, reviste, discuri, casete…multe, puse în vitrină. Ce credeți voi că mai e expus în vitrină? Ce să fie, e ditai vinilul cu VIVALDI – PATRU ANOTIMPURI, într-un superb ambalaj roz. Și mereu când trec pe acolo, mereu fără excepție, în fața ochilor îl văd pe rozaliu dând din buric pe viori.
Băi, e superbă viața mea sau ce?
