(Potocaliu dress, Zara shoes, H&M hat and earrings, vintage purse and fan)
Weekendul ce tocmai a trecut se întâmplă că l-am petrecut în Deltă. Plecare din Bucureşti, vineri dimineaţă, am ocolit puţin prin Constanţa în ideea că mai vedem o dată marea pe anul ăsta. Cel puţin cât încă e cald.
În Constanţa, trecând de Starbucks pentru cafeaua indispensabilă şi o uşoară bălăceala a degetelor în apă marii, o oprire obligatorie a fost Cazinoul. Cândva unul dintre cele mai luxoase edificii din Europa, dedicat bogaţilor vremii, dotat cu săli de spectacol, săli de lectură, spaţii pentru garderobă şi alte odăi (de te ia plânsul), Cazinoul din Constanţa este astăzi…o ruină.
În Constanţa, trecând de Starbucks pentru cafeaua indispensabilă şi o uşoară bălăceala a degetelor în apă marii, o oprire obligatorie a fost Cazinoul. Cândva unul dintre cele mai luxoase edificii din Europa, dedicat bogaţilor vremii, dotat cu săli de spectacol, săli de lectură, spaţii pentru garderobă şi alte odăi (de te ia plânsul), Cazinoul din Constanţa este astăzi…o ruină.
Și pentru că am o rochie noua, frumoasa, mesterita de Cristina Bucur de la Potocaliu, căreia voiam să-i fac poze (v-am mai povestit, avem o colaborare lungă, de câțiva ani încoace și în continuare îmi plac mult poveștile potocalicești țesute de Cristina) dar și pentru că voiam să revăd cazinoul, m-am înființat acolo pentru câteva zeci de minute. Pe exterior doar (pozele dinăuntru le-am inclus pentru atmosferă – nu îmi aparțin, sursa e aici), în momentul de față accesul fiind imposibil (mă rog, la intrare erau câțiva Gigei nu tocmai siguri pe ei care, zic eu, ar închide ochii pentru suma potrivită). N-am vrut însă să intru din motive de siguranță-aș prefera totuși să nu se prăvăleasCĂ CAsinoul cu mine într-însul (cu pălăria mea cu tot, sigur nu scap).
Nu-ți trebuie studii de specialitate ca să constați dărăpănătura, de fapt eu mă mir că încă nu și-a dat duhul ceea ce probabil era cândva cea mai frumoasă clădire din România, actualmente cea mai frumoasă ruină (subiectiv vorbind). Căutam mai devreme pe Wikipedia anul începerii construcției (1905) când am dat peste urmatorele rânduri:
„La momentul inaugurării, presa locală a criticat atât durata mare a lucrărilor, cât și aspectul rezultatului final, pe care ziarul Conservatorul îl descria ca o „matahală impopotonată cu tot felul de zorzoane, [care] din punctul de vedere al esteticei arhitectonice, lasă foarte mult de dorit, [din cauza] complect[ei] asimetri[i] și amestecul[ui] babilonic al stilurilor”, și „un monument ridicat în cinstea nepriceperei și prostului gust”. Mi-aș dori mai multe monumente de așa prost gust. Vizitabile, „cazabile” și eventual „nedărăpănabile”, în același stil Art Nouveau (care din câte am înțeles, s-ar regăsi ȘI la Oradea).
Ferestrele sunt sparte sau lipsesc, zidurile scorojite, ușa frontală înlocuită cu un termopan hidos, de jur împrejur coji de semințe și mucuri de țigară iar porumbeii tronează falnici pe geamul curbat din centrul clădirii. O imagine dezolantă, aproape sinistră (apropo, citisem că privind de sus, ferestrele au formă de morminte iar Cazinoul ar seamănă cu un dric, imagine întărită și de cele două capete de berbec de la intrare-capetele de berbec decorau dricurile la vremea respectivă). Legenda mai spune că, pe timpul verii, cei ce pierdeau la jocurile de noroc se aruncau în valurile Mării Negre, aceasta fiind explicația pentru furtunile iscate toamna și iarna în zona falezei. Sufletele neliniștite ale acestora agită și astăzi marea, spumoasă și sărată, ce spală zidurile cazinoului, odată simbol, astăzi, ruina orașului Constanța (merge și ca scenariu/locație de film, dacă mă întrebați pe mine și sunt absolut convinsă că asemeni mie, ne găsim destui susținători ai renovării).
Până la urmă, poate e un motiv pentru care se încăpățânează să reziste în fața vremii 🙂
Nu-ți trebuie studii de specialitate ca să constați dărăpănătura, de fapt eu mă mir că încă nu și-a dat duhul ceea ce probabil era cândva cea mai frumoasă clădire din România, actualmente cea mai frumoasă ruină (subiectiv vorbind). Căutam mai devreme pe Wikipedia anul începerii construcției (1905) când am dat peste urmatorele rânduri:
„La momentul inaugurării, presa locală a criticat atât durata mare a lucrărilor, cât și aspectul rezultatului final, pe care ziarul Conservatorul îl descria ca o „matahală impopotonată cu tot felul de zorzoane, [care] din punctul de vedere al esteticei arhitectonice, lasă foarte mult de dorit, [din cauza] complect[ei] asimetri[i] și amestecul[ui] babilonic al stilurilor”, și „un monument ridicat în cinstea nepriceperei și prostului gust”. Mi-aș dori mai multe monumente de așa prost gust. Vizitabile, „cazabile” și eventual „nedărăpănabile”, în același stil Art Nouveau (care din câte am înțeles, s-ar regăsi ȘI la Oradea).
Ferestrele sunt sparte sau lipsesc, zidurile scorojite, ușa frontală înlocuită cu un termopan hidos, de jur împrejur coji de semințe și mucuri de țigară iar porumbeii tronează falnici pe geamul curbat din centrul clădirii. O imagine dezolantă, aproape sinistră (apropo, citisem că privind de sus, ferestrele au formă de morminte iar Cazinoul ar seamănă cu un dric, imagine întărită și de cele două capete de berbec de la intrare-capetele de berbec decorau dricurile la vremea respectivă). Legenda mai spune că, pe timpul verii, cei ce pierdeau la jocurile de noroc se aruncau în valurile Mării Negre, aceasta fiind explicația pentru furtunile iscate toamna și iarna în zona falezei. Sufletele neliniștite ale acestora agită și astăzi marea, spumoasă și sărată, ce spală zidurile cazinoului, odată simbol, astăzi, ruina orașului Constanța (merge și ca scenariu/locație de film, dacă mă întrebați pe mine și sunt absolut convinsă că asemeni mie, ne găsim destui susținători ai renovării).
Până la urmă, poate e un motiv pentru care se încăpățânează să reziste în fața vremii 🙂