Bora-Bora la mine în cadă

wiggle

Eu când v-am zis că sunt acest mare blogăr dă beauty…NOT.
Treaba e că mi-au fost trimise nişte produse bio/eco/naturale/chestii sănătoase de la Ecosense. Pentru testare. Le am de vreo o lună, le-am tot folosit şi învârtit pe toate părţile şi cred că în clipa asta sunt suficient de poten în domeniu cât să cuvântez. Aşadar, să vă povestesc cum stă treaba. Am primit următoarele:

wiggle1

Mi-am făcut puţin de cap cu pozele. Am vrut să creez nişte imagini fresh şi colorate şi am optat pentru fructe. Natural, ca şi Ecosense. Da, a dat artisticăreala peste mine (să încercăm să nu ne gândim cât timp am stat să curăţ zeama aia de acolo, ahem ahem).
Eu nu am o foarte mare experienţă cu produsele bio, cel puţin cu cele cumpărate. Mai prepar ocazional, pe acasă, câte o mască din ce am prin frigider sau nu ştiu ce scruburi mai văd pe net dar nimic fancy sau prea frecvent. Cât despre ce cumpăr, în general iau produse mass market (d’al de Nivea, Garnier, L’Oreal şi altele de genul). Deci n-am prea ştiut la ce să mă aştept cu Ecosense.
Ca s-o iau cu începutul, produsele au ajuns foarte repede. Seara le-am spus ce produse mă interesează iar a doua zi dimineaţă erau la mine la uşă. Ambalate frumos, închise etanş, am fost mulţumită de prezentare. Le-am testat treptat, începând cu uleiul demachiant, continuând cu scrubul de faţă (ăla miroase genial), sarea de mare Feng Shui, untul de cocos (pe asta l-am dat pe păr),  şi la final masca- scrub de corp şi uleiul de argan. Ulei de argan pot să vă zic că n-am folosit niciodată până acum. Ulei-ulei adică, în stare pură. Habar n-aveam cu ce să mănâncă.

wiggle2

Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut scrubul pentru faţă. Fiţi atente ce conţine: unt de shea, particule din sâmburi de struguri, ulei eteric de muşeţel şi ulei de caise. În viaţa mea n-am avut atâtea şmenozeli pe faţă.
Miroase delicios, a prăjitură cu lămâie şi are o consistenţă groasă, uşor cremoasă, cu particule mici, exfoliante. L-am folosit dimineaţa, după ce m-am spălat cu apă. Iau foarte puţin pe degete (chiar nu e nevoie de mult, o cantitate mică acoperă toată faţa – deci e spornic) şi masez uşor pielea. Mă abţin cu greu să nu-l înghit dar mă rog...dezavantaje. Anyway! Îl frec pe piele acolo vreo 2 minute după care clătesc cu apă. Las apa aia să se usuce natural pe faţă după care wow! Faţa e mai luminoasă şi curată iar pielea e fină la modul că patinează musca. Plus că miros a lămâie. Ei spun că n-are nevoie de clătire (nu necesită clătire, tot ce trebuie să faceţi este să înlăturaţi particulele din sâmburi de struguri prin masaj uşor, cu ajutorul unui şerveţel uscat), ceea ce eu n-am făcut. M-am clătit de fiecare dată dar chiar şi aşa, mi-a plăcut senzaţia de după. Pielea e extrem de mătăsoasă! O altă chestie e ca maglavaisul mi se aşează mai frumos după ce mă exfoliez cu scrubul ăsta. Mai ales fondul de ten. Arată mai natural.

wiggle3

Ştiu că a venit vara şi nu mai merge de băi dar pentru mine, seara, după muncă, tot ce vreau e un bax de mâncare şi o baie fierbinte. De regulă cu spume.  Eh, în ultima vreme n-a mai fost cu spume fiindcă am folosit sarea asta de mare. Nu mai am deloc din ea, am consumat-o pe toată. Cred că am pus eu prea mult, că nu mai aveam după 3 băi.
Ori că sunt eu picată în cap ori că mi s-a topit pe drum, dar eu chiar mă aşteptam să fie…unt. Nu din ăla de bucătărie, dar consistenţă zdravănă, tare, cu greutate. Well, untul de cocos este de fapt lichid. E cel de culoare albă, din poze. Are consistenţa unui balsam de păr, nu foarte parfumat. Din ce am înţeles, întrebuinţări are multiple (poate fi folosit atât pentru piele cât şi pentru păr şi scalp) dar eu l-am folosit doar pentru păr. Afară de balsam şi şampon, nu prea dau cu nimic pe păr. Am vârfuri despicate însă (I need a haircut) şi m-am bucurat când am văzut ca untul ăsta face bine la păr. Am luat o cantitate sănătoasă în căuşul palmei şi l-am aplicat cam pe 10 cm lungime, de la vârfuri în sus. Nu pot să spun că mi-a “lipit” firele la loc dar părul era clar mai lucios şi mai mătăsos.  Vreau mai departe să-l aplic şi pe corp. Din ce am înţeles, e foarte bun hidratant, calmează iritaţiile şi ajută pielea sensibilă în vindecarea leziunilor şi vânătăilor. I-am dat şi bunică mii care are pielea foarte uscată şi i-a plăcut maxim! Zic să încercaţi dacă aveţi piele uscată 🙂

wiggle4

Prima chestie care mi-a plăcut la ăsta e că are fâs-fâs din ăla pentru pulverizare. În felul ăsta dozez perfect cantitatea şi nu vărs juma’ de sticlă, cum mi se întâmplă cu Garnier. Apăs pe ăla o dată şi e suficient. Machiajul îl îndepărtează destul de bine (mi-a luat tuşul de la ochi, Benefitul despre care vă tot spun că nu-l dai jos decât cu şmirghel), iar fondul de ten, chiar lejer. Singura chestie e că trebuie atenţie la cantitate. Prima dată când l-am folosit, am pus prea mult pe cotonetă şi cu toate că mi-a îndepărtat foarte bine machiajul, fata mea a rămas grasă de la ulei (doh). Acum depinde şi de tipul vostru de ten dar pentru mine care am ten gras, în general prefer să mă feresc de senzaţia de unsoare. Nu e mare lucru, am rezolvat problema uşor, tapotând pielea cu un şervet de bucătărie. Dup’aia a fost perfect.

Uleiul de argan pur – o descriere completă a proprietăţilor şi beneficiilor lui găsiţi pe site. Din ce ştiu eu, uleiul ăsta e bun la orice. Probabil că-ţi face şi piaţa dacă-l rogi.
E bun pentru ten, e bun pentru păr, e bun pentru corp, pentru unghii, e Dumnezeu tatăl. Ce-am făcut eu e că am turnat un pic în loţiunea de corp, am agitat sticla şi apoi am aplicat-o pe corp, mai ales pe zonele uscate. Lasă pielea super moale şi catifelată şi din ce am înţeles, ar fi bun şi pentru vergeturi and stuff.
Rumbu m-a întrebat dacă nu îi dau şi lui pe mustăţi. Încă mă mai gândesc.

wiggle5

Acuma…cel mai apropiat punct de Bora Bora în care m-am aflat eu în viaţa asta, a fost probabil Jupiter, în staţiune. Şi la mine în cadă, acoperită de masca asta.
Masca vine într-un plic (cel albastru), plin cu pudră fină, de culoare verzuie. Pudra aia se amestecă bine cu apă până se obţine o pastă şi apoi se întinde pe corpean prin masare uşoară. Eu am folosit cam jumătate de plic la prima utilizare (şi asta pentru că sunt neîndemânatică şi n-am fost în stare să nu fac risipă), am aplicat-o şi-am stat cu ea aşa vreo 5 minute cât m-am spălat pe cap sau nu ştiu ce-am făcut. După care clătire. La fel ca şi în cazul celorlalte produse, mi-a lăsat pielea…popou de bebeluş.  Conţine o bogăţie de ingrediente greu de pronunţat: Lithotamnium calcareum (alge roşii), Vanilla tahitensis (Extract de vanilie de Tahiti), Tocoferol (compus natural de vitamina E), Oxid de siliciu (IV) şi altele (găsiţi toate informaţiile pe site).

Distribuie:

12 Comments

  1. Alina
    iunie 12, 2015 / 11:16 am

    Foarte faine produsele, ma tenteaza, mai ales ca cele mass market au si parafina lichida si probabil si other stuff nu tocmai skin friendly. Mersi! 😉

  2. iunie 12, 2015 / 2:20 pm

    Moaaa, ce de bunatati !!! M-ai facut curioasa, parca vreau si eu sa incerc 🙂

  3. iunie 12, 2015 / 10:03 pm

    Yay, ma bucur mult! Cred ca pentru mine e prea devreme sa-mi dau seama daca simt diferente intre mass market si astea dar sunt multumita de ele, deci nu le gasesc cu nimic mai prejos decat alea 🙂

  4. iunie 12, 2015 / 10:03 pm

    M-as bucura! 😀 Multumesc mult pentru comentariu!

  5. iunie 14, 2015 / 2:51 am

    Interesanta prezentarea, cu fructe. 🙂 Si eu mai nou prefer produse naturise, organize, aromaterapeutice, ca m-am cam plictisit de alea massmarket Garnier, Nivea, L'Oreal et co. De fapt le combin, folosesc din ambele categorii. De curand mi-am luat cateva din astea naturiste – sare de baie, sfere efervescente (adica bombe de baie, ca de fapt asa si scrie pe ele, „bath bombs” 🙂 ), balsam de par cu ulei de argan, sapun cu miere, si sampon uscat Batise.

    Daaa, mi-am luat sampon uscat Batiste si l-am folosit azi, s-a dovedit a fi exact asa cum l-ai descris in video-ul tau, asa ca multumesc pentru sugestie. :)))
    Xoxo,

  6. oana
    iunie 15, 2015 / 12:32 pm

    Gata comanda la cei de la ecosense ca prea m-ai tentat, abia astept sa le primesc 🙂

  7. oana
    iunie 15, 2015 / 12:33 pm

    hehe, acum vad ca firma e din cluj, ma impac bine cu clujenii – ii stiu si pe cei de la Lavanda Cluj, super faine produse 🙂

  8. oana
    iunie 17, 2015 / 6:29 pm

    au venit bunatatile: scrubul de fata e super, uleiul de cocos si el miroase divin si intra repede in piele, doar scrubul bora-bora m-a dezamagit putin – eu prefer un scrub cu o consistenta mai grunjoasa, gen zahar, acesta e destul de fin. 10 pt suport si rapiditatea cu care au venit. desi imi par un pic scumpute, o sa mai incerc produsele lor. momentan mai am o masca de incercat 🙂

  9. iunie 18, 2015 / 5:17 pm

    <3

  10. iunie 18, 2015 / 5:19 pm

    Yaaaay! Ma bucur mult ca ti-a placut Batiste, e in top 3 produse preferate la mine si nu m-as desparti de el in veci.
    Vreau si eu bath bombs!!! :*

  11. iunie 18, 2015 / 5:22 pm

    Damn! Imi pare rau de scrub dar vezi ca eu am mentionat ca e pudra fina 🙁 Bine ca macar esti multumita de celelalte! Mie mi-au placut per total si chiar incerc sa ma convertesc la produse din astea bio si sa mai las Garnierul si alte alea…Te pup, multam de comment!


Looking for Something?