Rochie: H&M
Brățară: vintage
Accesoriu păr: Lovin Couture
[Click HERE for the english version]
În mitologia greacă, există o zeiță a apelor numită Amfitrita. Conform legendei, Amfitrita (sau Amphitrita) era o nimfă nereidă, fiică a lui Nereus (zeul Mării Mediterane) ce va deveni regină a mărilor/zeiță a apelor în urma căsătoriei cu Poseidon, zeul mărilor. Inițial aceasta îl respinge, fuge de el și se ascunde în adâncul apelor, urmând ca Poseidon să trimită în căutarea ei doi delfini, pentru a o convinge să îi devină soție. Delfinii o pețesc cu succes iar Amfitrita este încoronată zeiță a apelor. Drept recompensă pentru cei doi delfini, Poseidon le oferă acestora un loc printre stele și astfel ia naștere Constelația Delfinului sau Constelația Delphinus.
Dar Amfitrita este doar una dintre figurile emblematice aribuite apei în mitologie – posibil cea mai impunătoare prezență feminină pe acest capitol. Apa apare însă reprezentată într-o mulțime de alte ipostaze , ca simbol al vieții, al metamorfozei și al nemuririi: odată nascându-l, mama eroului Ahile îl scufundă pe acesta în râul Styx pentru a-i conferi invincibilitate (mai puțin călcâiul, știm cu toții cum s-a terminat asta #longliveBradPitt). Narcis, un alt erou al mitologiei grecești se îndrăgostește de propria-i persoană privindu-și reflexia chipului în apă. Legenda spune că în încercarea sa de a vedea mai bine, Narcis s-a înecat iar trupul său s-a metamorfozat sub puterea magică a apei într-o narcisă.
Un alt mit spune că Afrodita (zeița iubirii și a frumuseții) a luat naștere din spuma mării și sângele lui Uranus (chiar numele ei provenind de la cuvântul grec „afros” ce înseamnă „spuma mării”) iar lista miturilor și povestirilor clădite în jurul apelor poate continua până în zilele noastre. Firesc dacă stăm să ne gândim că ființa umană nu poate supraviețui mai mult de 3-4 zile fără lichide și că toate civilizațiile s-au dezvoltat pe malurile apelor.
…ducând însă povestea câteva mii de ani mai în față, apa nu mai e demult doar combustibil pentru viață. Avem astăzi energie hidraulică, navigație pe ape și numeroase procese tehnologice imposibile fără apă. Și mai avem și gelul Mineral 89 de la Vichy.
Amfitrita explică:
Mineral 89 este rezultatul a peste 100 de teste farmaceutice amănunțite, denumit astfel datorită procentajului obscen imens de apă termală mineralizantă Vichy: 89%. La baza tuturor produselor Vichy stă această apă mineralizantă izvorâtă din inima regiunii vulcanice Auvergn (de la 4000 de metri adâncime), diferența fiind că Mineral 89 conține de mai bine de patru ori cantitatea obișnuită regăsită în produsele Vichy, plus acid hialuronic de origine naturală. Ce mi se pare foarte tare însă, este că în ciuda procentajului uriaș de apă termală, produsul conține doar 11 ingrediente. Fără parfum, fără alcool, este primul gel booster cu efect de fortifiere și reumplere ce întărește bariera naturală de protecție a pielii, pentru a o face mai rezistentă împotriva poluării, stresului și oboselii (Amfitrita nu știu dacă avea probleme din astea dar eu am cu siguranță).
Produsul îl folosesc de la începutul lunii Mai, cam o lună și jumătate așadar, timp în care am tras următoarele concluzii:
- ideal pentru posesoarele de ten gras ca al meu (dar nu exclusiv, cred că poate fi folosit fără probleme și de către cineva cu ten uscat) : nu lasă peliculă grasă, se absoarbe imediat în piele și merge de minune ca bază pentru machiaj
- textură ușoară, răcoroasă, excelentă pentru canicula ce ne paște
- hidratează super bine în ciuda formulei lejere absorbite imediat
- tenul pare mai luminos
- ambalaj deștept cu pompiță pentru dozaj perfect în caz de neîndemânatici ca mine
- Amfitrita cred că e la plajă dar Narcis sigur și-a comandat două cutii. Să fie.
Impecabil, ca de obicei. Îmi place ideea de a face fotografii în munții noștri.
Pentru ca ma foarte obsedeaza mitologia romaneasca in ultima vreme (bare with me, e pasiunea care a motivat si alegerea facultatii, printre altele), nu pot sa nu ma uit la poze si sa nu le asociez cu Stima apelor. Tot o nimfa, ca dumneata mereu, este descrisa ca fiind o femeie neînchipuit de frumoasă, sălbatică, albă, cu părul verde-albăstrui, lung până la călcâie. In cazul de fata, rochia joaca rolul de inlocuitor al podoabei capilare.
Cat despre produs, am avut ocazia sa ma joc cu o mostra primita la ultima vizita intr-o farmacie si-s impresionata. Chiar voi achizitiona.
Felicitari pentru munca depusa si pentru cat de frumos iti ies toate, draga domnita!
Superbe pozele!
Eu sunt din Harghita și nu pot sa cred că nu am știut că vii ! Scuze că întreb, dar unde ai fost ?
Superbe poze ! Dacă nu te superi poți să mi spui unde ai făcut pozele pentru că și eu sunt din Harghita ?
Splendide fotografii 🙂 La recomandarea ta am cumpărat produsul si imi place foarte mult. E atat de usor, ca apa ❤️
Pozele sunt pur și simplu W-O-W! Sunt dintr-o alta lume???