Odă pentru Harmando, Spanii şi supă la plic

h

În genere, încerc pe cât posibil să mă ţin departe de orice detaliu prea specific cu privire la viaţa mea personală; poate aţi observat asta. Sigur că mă maimuţăresc constant. Sigur că povestesc des: despre buni prăjiturista, despre frate-miu cu Iphone ul vieţii, despre pisici, despre Mădălina şi spanioli tembeli, despre leurdă, despre borcane cu gem, despre întâmplări dubioase pe troleu, despre peaţă şi papuci hidoşi sau orice altă banalitate îmi sună bine în ziua respectivă (de fapt, cu o zi înainte, fiindcă îmi scriu textele în miezul nopţii, usually pe la 3-4 dimineaţa – funcţionez mai bine la ore d’astea) dar deşi vorbesc mult (aşa mi s-a zis, cică vorbesc cam mult :-@), încerc pe cât posibil să nu aduc în discuţie particularităţi. Am mai făcut prostia, şi m-am ars. Deci asta clar ain’t gonna happen again însă mă simt uşor influenţată de evenimente recente – zac conştient într-o stare de tristeţe, neputinţă şi boală (când zic boală, chill; am o superbă răceală da’ nu mor sau ceva; naşpa, ştiu). Drept urmare, percutez întru scriptură. Da’ staţi chill, că vreau să zic şi dă bine.
Faza e în primul rând ca asta blondă a lu’ Spania, Mădălina, îşi ia catrafusele şi se întoarce la ea acolo, în Iberică. V-am mai zis eu, nu ştiu câtă lume a fost interesată sau a reţinut, dar ea venise aici cu sistemul de burse Erasmus. Deci practic din prea multă excentricitate (că altfel nu-mi explic bizareria), li se pare bine unora din lumea civilizată s-o ardă p’aci în ţara lu’ Senzual şi Draguşanu. Mă rog. Bottom line: s-a terminat anu’, pleacă înapoi în Spania. Partea bună e că se va întoarce mai încolo, pentru încă o jumătate de an – însă nu vom mai sta împreună. Nu intru în detalii dar ca idee, mă apasă.
Partea a 2a: am răcit. Meibi bicăz am alergat prin bălţi încălţată-n sandale. Meibi bicăz am sistemul imunitar varză. Sau, mai simplu, mi-a dat-o unu’ dintre ăştia cu care-am interacţionat. Habar n-am. Da’ am răcit, mă doare-n gât, strănut şi-mi curge nasul. Beton, sunt secsi madăfacă’. Cu voce de canal.
Practic ce am eu la domiciliu pentru răceală, e maxim nişte ceai de teai. Atât. Iar să ies din casă, nici vorbă. Am stat şi-am bolit azi toată ziua (când citiţi voi, deja e ieri) însă aici vroiam să ajung, ca să mulţumesc cuiva care a venit ieri la mine cu medicamente, flori, supă şi prăjituri. Şi să mă laud, evident. Recte Harmando, bagabontul din postarea de ieri. Harmando e de fapt Andra, ne-am întâlnit la Rendez Vous ul din Martie şi de atunci ne-am tot apropiat. Basically, mie de împrietenit nu-mi mai arde din liceu, după nişte experienţe de-ţi crapă capu’ şi prin urmare, mă feresc de orice tentativă amicală. Ah, că mă-ntreţin în tovărăşii light, adevărat. But I haven’t bonded with someone cu adevărat de printr-a 4a, când eram lipită de Mădălina şi Mădălina era lipită de mine. Duse sunt vremurile dar măcar azi…are cine să vină la mine cu medicinuri, supă şi flori, nu? 🙂 Şi prăjituri!

Scuzaţi-mi lacrimogenia. Câteodată mă las dusă de val.

 

Distribuie:

Leave a comment

  1. Andy
    iunie 18, 2014 / 7:39 am

    E OK sa te lasi dusa de val cate-odata…ai sa ai timp sa fii cerebrala si rationala cand ai sa fii baba ca mine 😀

  2. iunie 18, 2014 / 9:55 am

    Foarte frumos din partea ei! Sa mai organizezi astfel de evenimente, se pare ca se lasa cu noi prietenii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Looking for Something?