OOTD: Rochia albă asimetrică [VIDEO]

Mă revanşez pentru kilometrul de video postat ultima dată cu un video scurt, foarte FOARTE pe gustul MEU. O să încerc să fac mai multe clipuri pe zona de stil şi haine pentru că, până la urmă, mie asta îmi face plăcere şi la asta mă pricep (a mi se ierta aroganţa).
Ideea filmuleţului de astăzi este următoarea: pe lângă ideea de OOTD (outfit of the day – outfitul de zilei), adicătelea ce am purtat ieri, am vrut să vă arăt o variantă de a transforma o ţinută elegantă într-una casual, de zi cu zi. Rochia mea este de la H&M, e o piesă care îmi place enorm de mult şi care, în esenţă, nu e material de cotidian. O combinaţie fatală, din punctul meu de vedere, ar fi alăturarea cu escarpeni şi păr prins în coc. Clasic, asemeni unei domnişoare înţepate, scăpată de la pension. Idee care pe mine, personal, nu mă coafează deloc.
Aşa că, ce-am făcut: am alăturat o pereche de sandale cu talpă din rafie (foarte confortabile de altfel), o pălărie (v-am spus că-mi plac şi port pălării des), accesorii aurii şi o geantă cu imprimeu floral. Per total, ţinuta e romantică (mai ales printre trandafirii ăia) dar m-am simţit grozav şi fără cel mai complex pe stradă. O să vedeţi în video, pe la final, câteva scene filmate într-o ceainărie. Pe terasa ceainăriei, mă rog. Se numeşte Infinitea, e un loc splendid care mie îmi place foarte mult. Well, după ce am făcut pozele astea, acolo am mers. Îmbrăcată aşa cum mă vedeţi – asta ca să n-aveţi senzaţia că m-am înţolit de dragul pozelor şi apoi m-am schimbat repede în trening #ew.
Anyway, sper să vă placă 🙂
Am purtat aşa: rochie H&M, sandale Stradivarius, geantă Blanco, inele şi pălărie H&M.
Gata.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=IYzlsP5s7Wc]

 

Follow:
Distribuie:

9 Comments

  1. Anonymous
    iunie 7, 2015 / 4:44 pm

    Super tinuta! A fost geniala ultima parte cu floarea 🙂 btw care e numele melodiei

  2. Anonymous
    iunie 8, 2015 / 8:19 am

    Și mie mi-a plăcut melodia și faza cu floarea :)))
    Alex

  3. iunie 8, 2015 / 9:12 am

    Ce cutu frumoooooos!!! 😀

    Vai ce mi-e dor de ceainaria aia 🙁 Printre putinele locuri din Bucuresti care chiar sunt o frumusete rara.

  4. iunie 8, 2015 / 9:52 am

    Badflite – Chase, a scris Andreea la detaliile clipului pe Youtube.

  5. iunie 8, 2015 / 5:15 pm

    Thank you, gagici! Chase se numeste melodia, da 🙂

  6. iunie 8, 2015 / 5:16 pm

    N-aveam cum sa n-o includ :)) E circ rau cu melodiile ca nu prea ma lasa Youtubeul sa includ NIMIC (nu stiu ce politica au ei) si pana gasesc o melodie sa mi-o accepte…imbatranesc.

  7. iunie 8, 2015 / 9:15 pm

    Daca asa te imbraci cand esti aroganta (fac referire la inceputul textului), atunci iti doresc sa fi doar aroganta :)). Imi place mult de tot tinuta asta!ceainaria pare foarte draguta, inteleg de ce iti place (vreau si eu una la Brasov) :P.te pup&o saptamana faina!

    https://iuliascorner.wordpress.com/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.