Red Hot Chili Peppers

contraption2
Sărăcie, mă făcusem cu creion aici că rămăsesem fără tuş în vremea aia. Mi-aţi văzut tutorialul, da da da?
contraption3contraption4contraption5
(River Island pants, Sheinside sweater, Zara bag, vintage YSL brooch, gifted bracelets, vintage earrings, Zero UV sunglasses)

Sunt zombie. Tocmai ce-am scăpat de nenorocirea aia de răceală ca să pot s-o dau în dureri musculare. Dans pe balans cum ar zice academicienii, combinat cu prea puţine ore de somn, alimentaţie proastă şi ore suplimentare la muncă (pentru că hei, se apropie inepţia secolului – Valentine’s nimic), s-au soldat cu această creatură ce mă declar într-un cuvânt: PRAF. De oboseală. Mă irită şi perioada asta din an, e blank şi sec de colo până acolo. Mai lipseşte un potop de zăpezi sau vreo ţeavă spartă iar în baie şi sunt beton pe medicaţie. Xanax şi antidepresive la discreţie.
În fine. N-am reuşit de niciun fel să mai fac poze zilele astea iar creativitatea mea oricum a luat-o la vale. Când mai prind nişte lumină bună o să încerc să filmez un alt haul cu boarfe şi alte alea (cred că şi cu vintage unul) că am strâns ceva material. Partea bună cu videourile astea în care mă postez în faţa camerei şi trăncăn/arăt chestii, e că n-am nevoie de o a doua persoană care să ţină aparatul. La poze situaţia e cu totul alta şi în general mă feresc de fotografia de interior pentru că lumină proastă şi pentru că umbre şi pentru că obiectivul camerei mele nu e făcut pentru aşa ceva. Cu filmuleţele e mai ok.
Bun, gata, deci v-aţi prins, pozele nu-s făcute ieri. Ţin să specific iar – pentru că întotdeauna, fără excepţie, dacă nu aici, atunci măcar pe Facebook, se găseşte cineva să mă întrebe DA’ NU ŢI-A FOST FRIG???? – că undeva acolo, EXISTA şi o haină. Însă să fi avut haina pe deasupra, nu mai vedea nici dracu chirurgia aia de pulover pe care o am pe mine. Mi-aş fi dorit s-o vedeţi desfăcută şi întinsă pe pat, nu îmbrăcată. E o mega ciudăţenie, iniţial am zis că e eşarfă. E pur şi simplu o bucată lungă, dreptunghiulară, de tricotaj cu mâneci. Imaginaţi-vă un dreptunghi cu mâneci. Exact aşa e.  Mega ciudăţică dar mie îmi place. Mai ales la umeri acolo – că doar v-am zis c-am o chestie cu umerii goi.
Harmandienei (adică Andrei, această Demarchelieră care mă pozează ocazional) îi e frică de pulover. Ca să citez: Dude, that contraption thing you’re wearing scares the shit out of me. Aşa îi zice, contraption sweater. Şi aşa i-a rămas numele. Contraption. Dexul americănesc zice aşa:
A device or contrivance, esp one considered strange, unnecessarily intricate, or improvised.
Adicătelea o drăcie mecanică, ciudăţenie.com, bizarerie, şoc-şoc.
Bine, dacă stăm s-o luăm aşa, Andra zice d’astea fiindcă ea n-are contraption şi e invidioasă că doar eu mă mumific în textil din ăsta roşu. Tânjeşte la el, ştiuuuuuu eu. Ştiu! Dar n-ar recunoaşte neam.
L-am prins cu o broşă pe lateral ca să nu se desfacă şi să rămân porno în sutien că mi s-a părut mie mai fistichiu şi pentru că am o chestie cu broşele în prezent. Am trecut de isteria colierelor statement, mi s-a luat de inele 7 pe-o mâna, cu centurile mai slăbuţ (că strâng ale dracului după ce mănânc de n-ai văzut aşa ceva) daaaar, am intrat în faza broşe. Vreau la salariu să-mi cumpăr vreo 5-6, vintage – normal (sunt cele mai frumoase), pe care să le agăţ de paltoane, pulovere, gulere şi pălării. Măcar atât să fie bun şi la iarna asta – pot să port broşe pe paltoane.
Pupicios, mă pun acum pe răspuns la comentarii. 

Distribuie:

15 Comments

  1. ianuarie 21, 2015 / 12:16 pm

    Such a lady in red <3
    Gorgeous broch!!

  2. Alina
    ianuarie 21, 2015 / 2:55 pm

    Vaaaai, dar cat de fain e puloverul! Moooor!

  3. ianuarie 21, 2015 / 3:30 pm

    buey, vad eu bine sau tu nu ai toace in poza asta??? cum de s-a intamplat asa ceva?

  4. Anonymous
    ianuarie 21, 2015 / 8:31 pm

    Pupicios, m-ai facut curioasa. Share, if you want to of course, unde lucrezi de faci ore suplimentare pt ca se apropie Valentine's.:)

  5. Carmen T
    ianuarie 21, 2015 / 11:40 pm

    Exaaact! M am uitat de 2 ori la poze…nu ai tocuri?? Omaga stii ceva de vreun cutremur si nu ne spui si noua?

  6. ianuarie 23, 2015 / 4:01 am

    N-are cum, dacă n-ai tocuri atunci ai platforme. Dacă n-ai nici platforme ieși din Balaban!

  7. ianuarie 24, 2015 / 3:21 pm

    My dear, tocmai ai demontat mitul conform caruia roscatele n-au voie in rosu pentru ca red overload. Aiurea, esti dovada vie ca se puede. Nu iti urez bafta la gasit brose vintigioase, nu se inghesuie nici naiba sa ia si sa poarte asa ceva, oferta in online e promitatoare. Eu pun mini brose inclusiv pe caciula de blana sau tricot, dar si pe genti din textil. Poate te inspira sa pui si tu pe noua achizitie din tapiserie.

  8. ianuarie 27, 2015 / 7:32 pm

    Love, love, love! Eu nu sunt cu rosu dar tinuta asta imi place mult! Plulavarul ala ciudatel e demential, mai ales accesorizat cu asa broza frumoasa. Imi plac brosele dar eu am numai exemplare mici si nu vintage. Stii unde imi placea mie sa port? Pe umar in spate :)). Si pe guler iar se vede tare frumos!
    O singura chestie ma zgarie. Incaltarile. As fi ales ceva cu toc cu siguranta.

  9. ianuarie 28, 2015 / 4:38 pm

    Avaaii!! :))) Bine ca nu mi-a iesit altceva. Pulovar* deci 😀
    brosa*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Looking for Something?