VLOG: Cum îmi fac pozele pentru blog, o geantă nouă, Hello Free Discount, Cărtureşti Carusel [VIDEO]

♥ Ştiu, ştiu, ştiu. Ştiu că imaginea e tremurată şi calitatea nu e la fel ca în celelalte videouri ale mele dar trag speranţă că îmi acordaţi circumstanţe atenuante pe baza a ce am zis în video. Şi anume că am filmat cu altă cameră, nu aia a mea obişnuită iar asta pe care am folosit-o nu are stabilizator de imagine sau alte drăcii prea performante. În orice caz, ce vedeţi e un experiment. Ideea era să mă afişez şi în alte ipostaze, locaţii şi mişcare decât cele în care apar de obicei pe blog sau pe youtube, la mine în dormitor. Şi dacă iese bine, o să mai exersez şi probabil o să-mi cumpăr şi o cameră specială pentru aşa ceva.
Am filmat pe parcursul a două zile, pe unde am putut, în plimbările cu frate miu. Sâmbătă o să vedeţi imagini din Hello Free Discount (mi-am luat o groază de drăcii ieftine de acolo), de la poze (ca să vă faceţi o idee cum decurge fotografierea pentru blog – găsiţi postarea aici, pozele de acolo fiind făcute cu aparatul meu), din Starbucks şi din Aldo. Unde yes, mi-am cumpărat paporniţă#woohoo
Duminică:plimbare, Librăria Cărtureşti Carusel, H&M şi Starbucks din nou.
Sper să se înţeleagă cât de cât ce am vrut să fac. Şi liber la sugestii! Băgaţi, bag şi eu la cap şi prestez 🙂 
Uitaţi-vă în HD cu 1080p, de la rotiţa de jos, dreapta. Much better 😀

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=EAnHpdMaZUc]♥ Mulţam fain (mai ales dacă vă uitaţi până la capăt).

 

Follow:
Distribuie:

25 Comments

  1. delicatepink
    mai 7, 2015 / 5:37 pm

    You are awesome! Tine-o tot asa! Kisses :*

  2. Adina
    mai 7, 2015 / 6:04 pm

    De obicei in videoclipuri pareai asa oleaca mai agitata, e placut sa te vad in mediul tau natural, relaxata si simpatica. Ne place, mai vrem viodeclipuri din astea! 😀

  3. mai 7, 2015 / 7:34 pm

    Esti tare simpatica si iti ies bine editurile la videoclipuri:)

  4. mai 7, 2015 / 7:51 pm

    portelanurile alea de la Carturesti , vai vai 🙁 vreau si eu

  5. mai 7, 2015 / 8:23 pm

    Sa stii ca ti-a iesit chiar misto vlogul. Sa mai faci in continuare ca imi place, am prins drag de tine si de video-urile tale si te urmaresc cu placere :*

    http://fashionsofa.net

  6. mai 7, 2015 / 10:36 pm

    Mie imi place si asa mai ' tremurata” filmarea, are un aer mai real,mai da rial laif, asa 😉 Mi a placut. Free zone ul ala nu m a dat pe spate, pare genul de chestie in care spargi o gramada de bani pe un milion de flecustete, iti trebuie, nu ti trebuie, le iei. Ca miros frmos, ca s roz ca s ieftine, in loc sa ti iei una iesi cu 5. Cunosc genul, cad imediiiat in capcane de genul asta, In fine. Adica eu as fi sarit multe prostioare din free ul si mi as fi luat pantofii Aldo, na :)))
    p.s I really hate Sturbucks. Chiar nu nteleg care i smecheria, de ce s asa faimosi. Au aparut si la mine n oras. Iti pun un milion de prostii in cafeaua aia, care numai cafea nu mai e. Uatevar

  7. mai 7, 2015 / 10:39 pm

    Mi-a placut filmulețul doar ca m-ai amețit rau. Imaginea a fost “putin” tremurata. Per ansamblu interesantă ideea. Ma bag la somn ca nu mai sunt in stare de altceva

    http://www.rokolla.blogspot.ro

  8. mai 8, 2015 / 7:34 am

    ii ce marfa e video, mai vreau asa ceva ,sper sa faci mai des.. cunosc si eu Bucurestiul prin intermediul tau,spre ex nu stiam ca , Carturestiul e asa biggg .Iar tu m-ai binedispus ..esti super simpatica :))In hello free vreau si eu …raiul pe pamant :)))

  9. mai 8, 2015 / 9:29 am

    Credeam ca sunt singura de pe planeta care are fix aceeasi parere despre supra-estimatu' asta de Starbucks.

  10. mai 8, 2015 / 9:31 am

    Sa mai faci din-astea, chiar si cu tremurici. Me likey za real deal. Vezi ca ti-am scris si pe youtube, nu mai tine ochelarii asa ca se zgarie lentila.

  11. mai 8, 2015 / 8:20 pm

    Cred ca de la oboseala mi se trage relaxarea, Adina :)) Dar e intr-adevar o diferenta, ai dreptate. O sa mai fac din astea, poate scap si de Parkinson intre timp :*

  12. mai 8, 2015 / 8:21 pm

    Multumesc! Chiar muncesc de-mi iese pe nas la editarile alea 🙂

  13. mai 8, 2015 / 8:21 pm

    Sa stii ca sunt scumpe cu draci. Cam 200 de lei ceainicul.

  14. mai 8, 2015 / 8:21 pm

    Multumesc mult! Ma bucur ca ti-a placut in ciuda tremuratului 😀

  15. mai 8, 2015 / 8:23 pm

    Ia uite-le maaaaaaaaaaaaaaaa :)) Bai mie imi place Starbacsu, ce sa zic. Sunt scumpe cu draci, sunt de acord aici dar mie imi plac bauturile lor. Iar cheesecakeul e demential.

  16. mai 8, 2015 / 8:23 pm

    Imi pare rau, n-a fost nimic intentionat. Prima data si fara aparat performant…na. Dar sper sa imbunatatesc calitatea pe parcurs 🙂

  17. mai 8, 2015 / 8:23 pm

    Super! Ma bucur ca ti-a placut si promit ca mai fac 😀 :*

  18. mai 8, 2015 / 8:25 pm

    Vezi ca nu pot sa-ti raspund pe Youtube, nu stiu de ce. Mi-ai mai scris o data si am vrut sa-ti las comment si atunci dar nu am buton din ala de raspuns pentru tine. Nu stiu de ce. Anyway, da, am bagat la cap. Sper sa si aplic CA CHiar nu-mi dau seama cand ii trantesc pe masa :)) Ochelarii.

  19. mai 8, 2015 / 8:28 pm

    Ce frumos <3 Si mie imi place super mult trenchul ala. Asos sunt probabil cel mai serios magazin de la care am cumparat. Nu mi-au venit niciodata la vamala coletele lor (deci n-am avut taxe suplimentare de platit) si cand ai comanda mai mare de 2 kg (sau care depaseste nu stiu ce valoare), ti-l trimit prin curier, direct acasa. Singura data cand am avut probleme, a fost la o comanda in care mi-au gresit un produs. Dar le-am scris si mi-au dat banii inapoi imediat. Elegant si fara probleme. Deci in cazul meu, Asos, numai de bine 🙂

  20. Livia
    mai 9, 2015 / 10:03 am

    Buna,
    Iti citesc demult blogul si imi place de mor, atat stilul vestimentar (si eu sunt shoe addict), dar mai ales umorul tau. Bloguri de fashion sunt cate vrei, dar texte inteligente si funny care sa insoteasca pozele, not so much. De asta ti-am scris, de fapt, ca tot ne cereai feed back: mie mi-ar placea sa faci un video despre cartile care iti plac, ce citesti in general etc. Am impresia ca ar fi interesant ca sunt sigura ca ai gusturi bune. Probabil ar fi off topic, dar asta e curiozitatea mea 🙂
    In rest, keep up the good work! Pupici de la Cluj.

  21. Anonymous
    mai 9, 2015 / 11:00 am

    Buna! Mi-a plăcut filmulețul, chiar si puțin tremurat. Sigur o sa te perfecționezi. Mai vreau filmulețe de genul asta. P.s. Fratele tău e chiar “gras, foarte gras”. Ana.

  22. mai 13, 2015 / 5:19 pm

    Dap, ma bucur maxim cand primesc feedback! O sa fac treaba asta cu cititul. Am gusturi mai ciudate probabil (you ain't gonna see Fluturi la recomandarile mele) dar sper sa fie interesant. Anyway, multam fain de recomandare si comment. Te pup :*

  23. mai 13, 2015 / 5:20 pm

    OBEZ e. Mereu ii spun sa pana dracului mana pe mancare c-o sa-l ia vantul la o adiere mai zdravana. Dar n-am cu cine…Nu semanam la capitolul asta :))
    Voi mai face filmulete. Chiar weekendul asta ce vine sper sa filmez unul nou 🙂
    Te pup, merci frumos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.