Sunt ferm convinsă că există pe undeva, prin cotloanele internetului, măcar UN studiu britanic cu privire la comportamentul cumpărătorilor în perioada reducerilor. Și nu numai – pentru mine cel puțin, e suficient să văd măcar un 2-3% în minus (eventual semnalizat isteric cu roșu) și brusc achiziția devine de 10 ori mai dezirabilă. Super ofertă, așa ceva nu mai prind! Și uite așa ajung de multe ori să cumpăr lucruri de care probabil nu am nevoie m-aș fi atins la preț întreg dar de care am neaparaaaaaată nevoie acum că au discount.
“Problema” cred că trece mai departe de Confessions of a Shopaholic a Sophiei Kinsella (iar aici tot cercetătorii britanici ar trebui să ne ajute) dar nu ar fi mișto să existe un sistem de “reduceri” indiferent de sezon, produs sau valoare a achiziției? Să știi că orice ai cumpăra, o parte din bani se întorc garantat spre tine?
Există. Doar că îi spune Bonusway și funcționează pe bază de bonus, nu neapărat pe reducere. Practic, cumperi ce ai cumpăra în mod normal de pe siteul X, Y, Z și primești bonus pentru cumpărăturile făcute atâta timp cât navigarea se face prin intermediul Bonusway. Îți faci cont pe www.bonusway.ro (nu costă nimic, treaba e gratuită), intri pe magazinul dorit făcând click pe pagina acestuia iar mai departe îți desfășori cumpărăturile în mod normal, urmând ca bonusul acestora să-ți apără în cont.
Cam așa:
Undeva în partea stângă, sus, există un meniu “Magazine”, divizat pe categorii, în funcție de preferințele fiecăruia: modă, sănătate și frumusețe, călătorii, alimentație, electronice, șamd. Alegi categoria, cauți magazinul dorit (sunt multe, eu am selectat în screenshot-ul de mai sus doar o mică parte din secțiunea de modă ca să nu înnebunim scrollând în jos), dai click pe magazin iar mai departe îți desfășori cumpărăturile așa cum ai face-o în mod normal.
Par exemple, Fashion Days (șocant, știu) de unde am ales o pereche de pantaloni de catifea de la Mango și două fuste creion Next. Le-am vârât în coș, am introdus datele, comandă plasată. Mai departe am primit confirmarea pe e-mail și la câteva minute am fost notificată pe Bonusway că în urma comenzii mele, un bonus a fost înregistrat.
Bonusurile vin din magazinul online de la care ai făcut achiziția. Între Bonusway și magazin există un soi de contract prin intermediul căruia Bonusway aduce clienții iar magazinul plătește comision pentru achizițiile acestor clienți. Bonusway împarte cu tine comisioanele primite sub formă de bonus.
Toată șmecheria e să ai grijă ca în momentul în care plasezi comandă, ea să fie făcută prin intermediul Bonusway-pe scurt, să intri întâi pe Bonusway și abia de acolo pe siteul dorit. În caz contrar, magazinul pe care plasezi comanda nu te va putea identifica din partea Bonusway și deci, nu-ți va putea plăti comision. E simplă treaba.
Mai departe nu rămâne decât să te rogi la îngerașii pufoși ca firma de curierat să-ți răspundă la telefon și să îți livreze în timp util pentru ca tu să te poți bucura de comandă iar “vânzătorul” să-i plătească lui Bonusway care să-ți plătească ție. Uneori, acest proces de plată a bonusurilor este foarte scurt, insă de cele mai multe ori magazinele online plătesc bonusurile după încheierea perioadei de returnare a produselor pe care tu, ca utilizator, le-ai achiziționat (bănuiesc că e de la sine înțeles că nu ai ce bonus să primești dacă faci retur). Treaba asta poate dura pană la 30 de zile dar de regulă procedura este mai rapidă. Iar după ce ai strâns 50 de lei în cont, poți face solicitarea plății în contul bancar indicat de tine.
Și ca să începi cumpărăturile cu drag și spor, să știi că dacă intrii pe Bonusway dând click aici, o să primești din start 15 lei la înscriere.
Ca și concluzie: cred că orice reducere poți obține este binevenită (chiar dacă se întoarce mai târziu, important este să scoți un preț mai bun). La final de lună/an (nu știu când își face fiecare bilanțul), suma adunată poate fi una frumușică și mă gândesc că banii stau mai bine în buzunarul tău decât al comerciantului.
Zic.
Va las, am o treabă cu niște Fashion Days acum.