Stapanul Inelelor este un film care mie imi place foarte mult, despre care am mai vorbit si pe care nu vreau sa insist astazi mai mult ca declaratie a inspiratiei. Arwen Undomiel (jucata in film de Liv Tyler) si pelerina ei violet este cea care mi-a zgandarit imaginatia si inspirat alegerea cand am cumparat pelerina asta mov (nu va agitati, am primit deja intrebari si este vintage). Arwen Undomiel plus basmele Fratilor Grimm. Alba ca Zapada, Scufita Rosie, Cenusareasa, Rapunzel, Frumoasa si Bestia (si pot sa continui pana maine), pe majoritatea le stim, multe dintre ele sunt ecranizate in variante super cosmetizate de Disney, insa cati dintre noi cunoastem cu adevarat povestile? Eu ma zbateam intr-o ignoranta totala pana acum cativa ani (nu pot sa zic ca m-a preocupat prea mult subiectul dupa ce am depasit perioada copilariei) cand, citind nu mai stiu unde, am descoperit ca povestile fratilor Grimm sunt orice dar nu povesti pentru copii. In realitate, originalele concureaza strans cu cele mai macabre filme de groaza (aviz amatorilor) desi nici cu variantele indulcite nu mi-e rusine: canibalism in Hansel si Gretel (copii abandonati in padure, momiti cu dulciuri de o vrajitoare care ulterior voia sa mi ti-i molfaie), mame vitrege care comanda inimi smulse din piept, asezonat cu otravire (Alba ca Zapada), mutilare in Cenusareasa gratie degetelor si calcaielor retezate ale surorilor, plus un lup ucigas care a mancat-o si pe scufita si pe aia batrana. Asta ca sa numesc doar cateva, mai cunoscute.
Acum, sigur, nu ma astept sa captez atentia tuturor ori sa rezonati cu mine dar mai stiti ca va povesteam intr-o postare trecuta ca ma pasioneaza criminologia (la nivel amatoricesc, evident, cat am putut sa urmaresc pe Discovery si Youtube documentare)? Va spuneam atunci ca ma fascineaza psihologia din spatele diliilor aia si cum reactioneaza si se adapteaza fiinta umana la soc si conditii precare si sper ca de aici sa puteti vedea legatura cu interesul crescut fata de originea basmelor Fratilor Grimm. Stiam ca nemtii nu-s un popor prea vesel iar astia doi, putem chiar sa ii consideram premianti.
Jacob si Wilhelm Grimm, nemti culti in cap ai secolului al XIX-lea, au scris tot felul de balarii, printre care si o culegere de povesti, culese de la povestitori populari, din diverse zone culturale. Deci practic nu sunt izvorate din imaginatia lor bolnava ci preluate de la altii (incepe bine, furt). Aprent, povestile sunt cat se poate de reale, socante dar reale, posibil inflorite dupa ce s-au prins gagii ca nu vand niciun cotor de carte daca lasa scrierile in forma sangeroasa, originala. Si avem asa:
1) Frumoasa din padurea adormita
Varianta Disney cu printesa adormita, se termina, evident, flower-power. Binele invinge raul, aia se trezeste, lautarii canta, si-au traiat fericiti pana la adanci batraneti.
In povestea originala, un rege trece pe langa castelul in care era inchisa printesa, ciocane, nu-i raspunde nimeni, intra (prin efractie, ar zice aia de la PRO TV), o gaseste pe diva si cum ea nu se trezeste, o violeaza. Apoi se imbraca si pleaca. Printesa ramane adormita si insarcinata (ba chiar naste doi copii in somnul asta al ei), se trezeste intr-un final iar regele reapare, si in ciuda episodului cu violul, cei doi se indragostesc. Ai zice ca e suficient de dementa povestea asa cum e pana aici dar nu, mai e: regele era insurat. Nevasta sa, bineinteles o sonata, afla de episodul cu printesa si decide sa o arda pe rug iar pe cei doi copii sa ii gateasca. Bon appetit.
2) Hansel si Gretel
Povestea e dilie din start, aparent bazata pe o realitate istorica. In secolul al XIV-lea, in perioade de cumplita foamete si ciuma, in Europa a crescut la cote alarmante numarul cazurilor de infanticid si canibalism. Multi parinti disperati isi abandonau, pe atunci, copiii. Completand cu vrajitoarea canibala care in final sfarseste omorata, ai zice ca binele invinge invinge. Dar stai sa vezi.
Varianta originala spune ca vrajitoarea este chiar diavolul care nu doar ca voia sa-i manance pe copii dar si sa-i tortureze. Cumva, copiii o fenteaza, ii taie gatul, ii fura toti banii si fug. Educativ.
3) Barba albastra
O poveste mai putin cunoscuta, neecranizata de Disney (nici nu cred c-o vor face, e mult prea mult de cosmetizat), ne prezinta un conte/nobil (bogat al vremii) fustangiu, casatorit si vaduvit in repetate randuri, sotiile sale murind in cele mai dubioase circumstante. Contele se indoieste de actuala soata (la momentul povestirii inca respiranda) si pune la cale un test de verificare. Ii spune fetei ca trebuie sa plece intr-o calatorie, ii incredinteaza cheile casei si ii indica sub nicio forma sa nu intre in camera ce se deschide cu cheia de aur. But of course ca ea face fix pe dos, intra in camera si suprize – surprize, gaseste acolo toaaaata gasca de neveste moarte a Barbosului albastru, agatate cu carlige de tavan. Cum sunt porcii intr-o macelarie, cam asa.
Finalul e „fericit”, atat cat se poate considera fericit – contele descopera nesupunerea fetei, ba chiar vrea sa o adauge „colectiei” insa ea scapa cu ajutorul fratilor care, ce sa vezi, il macelaresc pe conte. Garda nu activa pe atunci, prin urmare, au trait fericiti pana la adanci batraneti, homicid – nehomicid.
Plecand de la cunostintele astea (sumare, as adauga; scrierile Fratilor Grimm sunt mult mai vaste, mai violente si mai macabre decat am putut eu povesti in cele 3 exemple) si completand cu un peisaj pustiu, pe un domeniu parasit, intr-o zi cetoasa de Decembrie, am jucat in propriul meu basm – in care, din fericire, nu m-a sfartecat nimeni. Cine eram?
Nu stiu, poate Arwen, poate Galadirel, poate Alba ca Zapada ori mama ei vitrega. Sau poate eram doar eu, dintr-o alta vreme.
