Andreea Balaban
EST. 2010
Instagram

Octombrie pe Instagram

Cam ăsta a fost Instagramul meu pe Octombrie. Mă rog, o parte. Nu-l am decât de vreo două luni dar chiar a început să-mi placă. Şi spre deosebire de Facebook, aici deschid news feedul şi mă uit la ce fac alţii. Foarte drăguţ Instagramul, foarte. Îmi pare rău că mi-am făcut cont aşa de târziu.
Anyway, avem aşa (numerotat de sus, de la stânga la dreapta):
  1. Le-am dat nişte bani ălora de la Asos pe o bluză cu paiete şi o fundoacă de pus pe cap. [aici]
  2. Castane, bomboane, flori şi-o super lumânare din Ikea. Au lumânări foarte faine, parfumate şi ieftine. Eu de acolo mi le cumpăr pe toate. [aici]
  3. Cercei! Luaţi din H&M, aduc a Moschino. [aici]
  4. După ce le-am lăsat o perioadă, am început iar să-mi fac smoothieuri dimineaţa. Beau câte un păhăroi din ăla deodată. Îmi plac foarte mult (şi chiar sunt bune, în ciuda culorii nu tocmai atrăgătoare). De regulă am grijă să pun 4-5 frunze mari de salată verde, eventual un morcov iar restul fructe – iau mure/afine/căpşuni/zmeură sau amestecuri congelate, adaug o banană, jumătate de măr, jumătate de pară şi mă joc. Nu pun zahăr, lapte sau altele. Doar legume/fructe şi apă. [aici]
  5. Uhm, ce? [aici]
  6. Târg de vechituri, în faţa parcului Carol. Sunt lucruri interesante şi mă duc ocazional dar au preţuri destul de piperate. Se poate negocia însă. [aici]
  7. Chet. Pentru că evident, ăla era singurul loc disponibil unde putea să stea. [aici]
  8. Poşete, organizate frumos în cutii. Nu mai am probleme cu răscolitul. [aici]
  9. Iar în ultima poză de jos, dreapta, probabil acareturile de care mă bucur cel mai mult luna asta: tăviţă pentru parfumuri, un pahar şi două suporturi de lumânări din Zara Home. A ajuns să-mi placă secţiunea de Home mai mult decât aia de haine, nu ştiu…I’m hooked. [aici]
Poţi să-mi dai follow acilea.

 

hair style

Good poodle

pudel2pudel3pudel4 

(Stradivarius jeans, vintage blazer, Zara bag, Oasap bracelets, H&M hat and rings, vintage Hermes scarf)


Aşa-i că arăt mega weirdish în pozele astea?
Nu prea ştim exact cine e în ele. După haine aşa, ai zice că e Balaban, circa 2010-2011. După faţă şi păr…ai zice dă lăbuţa, pudelule. Harmando (Andra) aşa a zis, că sunt pudel.
Invidie, na.
M-a apucat pe mine acum câteva seri, după ce m-am spălat pe cap, să-mi împletesc părul. Nu cine ştie ce, patru codiţe amărâte acolo – că nu-s vreo cosânzeană şi nici răbdare sau plăcere prea mare nu am. În 5 minute le-am dovedit, şi m-am culcat cu ele împletite. A doua zi…afro eram, tată. Michael Jackson bebe. Placă n-am (am o perie de păr rotativă şi le-ar fi îndreptat sigur aia, dar again, cine să aibă răbdare) şi pân’ la urmă am zis dă-le dracului, stau cu el aşa azi şi aia e. Puteam să-l prind probabil dar…am zis că-i mai bine să-mi asum. Păi ce facem aici? Ori suntem pudeli ori nu mai suntem?
Eşarfa aia de-o vedeţi, săraca, am umplut-o de ruj. Nu numai că sunt pudel dar sunt un pudel neîndemânatic. Stăteam la metrou, pe peron la Victoriei şi când a venit trenul, baaaam! Toată eşarfa mea s-a ridicat şi mi s-a lipit de mufă. Da’ bravo mă. Mare stampilă roşie, fix pe centru. Acasă, dă-i viteză, bagă dero, freacă-lustruieşte-freacă, să nu rămână maglavaisul pe Hermes. S-a luat din fericire şi fără prea mari eforturi, dar mă luase bâţâiala de teamă. Că stric vreo gioarsă de la H&M, nu mi-e, dar când e de vintage…cam nasol. Ultima dată când am stricat ceva de genul ăsta, mai că îmi venea să plâng. Aveam un pulover negru din caşmir, foarte fin şi pufos, Ralph Lauren. Materialul era deosebit iar gulerul, în stil Brigitte Bardot, cu umerii goi. Mă rog, eram foarte încântată de el. L-am purtat în iarna în care l-am cumpărat, iar pe vară, a ajuns depozitat într-o cutie, anapoda, într-un loc în care nu avea ce să caute. Când l-am scos, în toamna următoare, partea centrală a pieptului era toată roasă de molii. Depresie mare, nici nu mai aveam ce să-i fac – mă gândisem eu să încerc cu un colier, o broşă, CEVA, dar nu – cum dracu să-ţi pui broşă fix între sâni?! La gunoi a ajuns. Mi-a fost învăţătură de minte anyway, de atunci tot ce depozitez în cutii (că e lână sau nu), aerisesc periodic şi am grijă să pun mirositori din alea de la Raid.
Good poodle. No more molii. Mânca-le-ar ciorilii.
Good poodle. Woof.
925933_423553047793484_912389640_n
Much better.

Asos

Baby wishlist

Mămică Doamne, dar n-am mai făcut un wishlist din ’94. Sau aşa am senzaţia.
Nu că aş fi rămas fără wish de pus pe list – numai chet ştie în ce sevraj intru când văd câte un acaret pe care mi-l doresc – dar m-am domesticit, v-am mai zis eu vouă.
Anyway! Înainte de a divaga în stilu-mi caracteristic, să v-anunţ, cu liniuţă de la capăt, ce mă interesează toamna/iarna sau ce dracu hermafrodit de anotimp e ăsta în care suntem. 
Deci vreau aşa:
1) Mai întâi şi mai întâi, sunt două culori anume în jurul cărora vreau să mă focusez:
verde1
PicMonkey Collage 
burgundiu1
PicMonkey Collagea
Aş îndrăzni să spun că orice îmi cumpăr de acum încolo va fi o declinare a lor. Probabil că n-o să se întâmple – dacă văd ceva ce-mi place, o să-l cumpăr indiferent că e nisipiu sau albastru electric – dar ca principiu, încerc să mă ţin cât mai mult de culorile astea două. Smaraldul e o obsesie mai veche de-a mea (poate v-aduceţi aminte că şi anul trecut trâmbiţam ce mult îmi place: aici sau aici) iar burgundiul m-a “lovit în moalele capului” după ce am văzut pozele de mai sus.
Îmi doresc în primul rând un ruj în culoarea asta:
diva
Şocant, I knoooow! Balaban vorbeşte despre rujuri. Dezvirginare live se numeşte asta, vă spun.

Îmi place ăsta de la MAC:
74c699372c93d33fa13059b808a415ce


Nuanţa de sus s-ar numi “Diva” (cum mă diva, cum? Iisuse, nu mai pot cu divenia) şi-ar mai fi ăsta de deasupra care îmi place, “Prince Noir”. Rămâne de văzut însă dacă chiar vreau să dau 100 ron pe un ruj.

Pentru verdele smarald (nu, nu vreau ruj verde; deşi…), am văzut o perdea, frumoasă tare, la Topshop:

PicMonkey Collage1
Uită-te tu ce mişto vine cu jacheta aia de piele, scurtă! Sigur că n-o să mă încalţ cu atrocităţile alea dar mă gândesc la nişte cizme şi posibil o haină mai lungă, cu imprimeu de leopard, pentru când se lasă şi mai frig? 🙂
2)  Că tot vorbeam de leopard, sau ceva felină, îmi place asta de la Zara:

1255274051_6_1_1 

Am pipăit-o în magazin şi e tare moale şi pufoasă. Unde mai pui că e scurtă şi mă avantajează. Iar dacă e să nu mi-o iau pe asta, ajungem la punctul trei:

3) Tot de la Zara, o etolă de blană (artificială bineînţeles):

PicMonkey Collaged

Albă, neagră sau maro. Îmi plac toate dar mă gândesc că pe aia albă o fac gri în no time.

4) Şi închei furtunos cu motanul încălţat, de la Asos:

PicMonkey Collagegg
Motan, nemotan, mi se par geniale botinele astea. Tocul, dacă mai era şi ăla auriu…PERFECT, dar îmi plac şi aşa. Teoretic eu n-ar trebui să port botine (scurtează piciorul) dar nu sunt ele fruuuuuumi? ♥

Gata. A fost un wishlist scurt, un baby wishlist, ca să nu vă încarc prea mult.

Voi? Ce-aveţi pe wishlist?

designer

Brumărel

ninge3ninge4ninge5ninge6

(H&M jacket, vintage Yves Saint Laurent sweater, Sheinside skirt, Jeffrey Campbell booties, New Yorker turban, vintage bag)

Ştiţi voi Octombrie? A doua lună de toamnă, când americanul taie curcani şi românul prăznuieşte o sărbătoare care nu-i a lui? Brumărel, cu frunze căzute, castane, dovleci, mere coapte, ploaie şi pulovere pufoase?
Ştiţi? Aţi auzit de aşa ceva?
Noi la Bucureşti, nu. Ficţiune. Mai ales după calamitatea de sâmbătă. La Buzău şi-n mare parte a ţării am înţeles că a fost ok vremea dar în capitală, poate aţi auzit, a nins cu fulgi MARI, cu vânt, frigălău şi toate cele, câteva ore bune. Eu, în mod firesc, m-am bucurat maxim. Iarna este, fără doar şi poate, anotimpul meu preferat. Iubesc temperaturile pe minus, îmi place enorm să dărâm nămeţi pentru o nenorocită de pâine, până-n colţ, la kiosk, zâmbesc cu inima caldă când dau piept cu viscolul, prefer oricând să-mi rup oasele alunecând pe gheaţă decât să calc ca un om normal şi sunt absolut fascinată de mizeria care rămâne pe străzi odată ce albeaţa se amestecă în praf. Acestea fiind spuse, sâmbătă după amiază, trei orgasme în rastel, când am văzut ce-i afară. Iniţial am zis că nu văd bine. Nu se poate să ningă. Cum să ningă?! E Octombrie. Anul trecut pe vremea asta, eram sigur în sandale. Anul ăsta, îmi înnodasem fusta pe picior şi mă pregăteam să ies dăcât în pulover. Am ieşit până la urmă, haine groase, de iarnă, oricum nu am aici.
Nu vă mai spun prin ce frigurile iadului am trecut până am tras pozele astea. Norocul meu a fost că am avut maşină la dispoziţie. Cât ne-am învârtit prin oraş şi pe unde am avut treabă, am stat la căldură. Dar secundele alea cât te urcai în şi coborâi din maşină, au fost apoplexie curată.
Concluzia:
1)      Yay, vine iarna, gata cu şmecheria, niciun Brumărel.
2)      Mi-a picat pe bentiţe/turbane din catifea, I need more of that shit.
3)      Pentru protejarea copanului naţional, Sheinseidul să facă bine să facă fuste mai lungi.

life lately

Tot ce-mi doresc de la viaţă

(poza n-are nicio treabă, nu mă întrebaţi; e doar Rumbu)
Nu mai pot cu reclamele de pe Youtube. Vreau să văd cum se curăţă cartofii şi dau de Cosoi cu tampoanele. Nu e Cosoi, e Ianţu cu vinurile. Nu e Ianţu, e Philips cu becurile. Nu e Philips, sunt ăia cu sucul de portocale. Nu-s ăia cu portocalele, sunt ăilalţi cu maşinile de spălat. Şi tot aşa! Despre ce vorbesc?
Reclamele alea tâmpite de 10-30 de secunde care apar înainte de ce vrei tu să vezi şi la care trebuie să te uiţi minim 4 secunde până când poţi da skip the ad*. Sigur, dacă eşti şmecher, poţi da refresh paginii. Şi e foarte posibil să-ţi iei multă m…bucurie, că îţi trânteşte altă reclamă. Şi dacă vrei, poţi să dai refresh şi la aia, şi îţi iei bucurie iar, cu ALTĂ reclamă.
Înţeleg că au şi alea rolul lor şi că se scot nişte bani de acolo dar pentru căpuţul meu, şi aşa instabil, ultimul lucru de care am nevoie când vreau să văd cum să leg şireturi, sunt penalele alea de la Charm Studio, cu videochatul. Sau Ianţu. Sau Cosoi. Sau Philips. Sau portocalele. Sau maşinile de spălat.
E superb.

*Am înţeles între timp că poţi să-ţi instalezi nu ştiu ce zarzavat de blocker care să-ţi blocheze alea. Bine, pa.
Hai mai bine să le scoată de tot. Zic.

Asos

E frumi mă, eşti nebun

sequin maxi skirt 2sequin maxi skirt 3sequin maxi skirt 4sequin maxi skirt 5sequin maxi skirt 6

(River Island maxi skirt, Asos jacket, Oasap t-shirt, Zara sandals, vintage clutch, Oasap necklace, H&M rings)

Am căpătat o nouă expresie tâmpită. “Frumi”. Toată săptămâna asta, am zis “frumi”. Totul e “frumi”. Orice mizerie e “frumi”. Frumi e o idioţenie, bineînţeles, dar mi-a rămas întipărită ca o melodie din aia pe care o auzi cine ştie unde şi nu ţi-o mai poţi scoate din minte. De câte ori am cântat eu prin casă Vine poliţia şi-mi ia toată marfa pe motiv de auzit pe stradă…ehe… Anyway, o să vă fac dicţionar pentru limbajul ăsta colorat. Promit. Numai că n-o să fie ordonat alfabetic. Începem cel mai sigur, de la Ş, cu şmenozeală – că ăsta e cel mai cerut întru explicaţii.
Dau dintr-una într-alta dar acum m-a lovit. E o chestie mişto asta cu bloggingul, că ţi se permite să te exprimi cum vrei, fără niciun fel de rigori. Chit că nu acorzi corect subiect cu predicat, că scrii nişte platitudini de plânge blogspotu’ sau din contră, că scrii prea mişto şi nu te citeşte nici dracu. Devine şi mai fain în momentul în care eşti urmărit şi chiar sunt oameni care-ţi apreciază bălăriile pe bune şi te citesc de plăcere. Ştiu că pe mine mă frustra foarte tare în liceu că nu se puncta absolut deloc zona de creativitate. Aveam doar nişte formule desfăşurate pe câteva pagini, trebuia să le învăţăm mecanic şi aia era. Blogul l-am deschis la câteva luni după bac, aveam 19 ani. Mai mult de plictisită şi de sictirită ce eram; mi se acrise să fiu arătată cu degetul pe stradă şi vroiam să mă maimuţăresc narcisistic, după pofta inimii, într-un loc numai al meu. Plus că citeam o mulţime de bloguri la vremea aia, aveam mult timp liber la dispoziţie şi mă simţeam şi foarte inspirată şi animată de comunitate. Mă rog, în timp am căpătat alt stil şi mi s-a cam luat de lumea asta, în marea ei majoritate ipocrită. Tocmai pentru că mi s-a luat, am şi renunţat la partea în engleză, cu toate că îmi aducea câştiguri frumuşele şi trafic mai mare – pe vremea când îl verificam. Fără să intru în detalii, dar n-am mai contorizat/verificat statistici de aproape 1 an. Postez când am chef, dacă am chef, dacă pot…Pe Facebook nu deschid news feedul, Instagramabia mi-am făcut – şi asta la insistenţele unei anume Harmandiene, iar alte reţele de socializare nu frecventez. Na, nu-s model de business. E dăcât un hobby pentru mine. Hobby de care sunt într-adevăr foarte ataşată şi m-a ajutat enorm la orice interviu pentru angajare am fost, dar cam atât. Basically, mi se bârlăre (vedeţi, avem deja primul cuvânt pentru litera B, cu dicţionarul ăla). Când începusem,  aveam eu în minte aşa o afacere şi ţinteam într-acolo dar nu ştiu, probabil a intervenit viaţa între timp şi chiar s-au schimbat foarte multe în ultimii ani. Fără s-o mai lungesc – nu ştiu ce mi-a venit, că aveam de gând să slăvesc fusta vieţii, cu paiete – mai zic aşa, un mulţumesc, ţie, care citeşti acum. Şi gata! Acum cu fusta!
E frumi?
E fruuuuuuuumi.
Mi-am luat o mini ţeapă cu ea, am zis că-i mai lungă. Mă cam enervează fustele alea care se termină pe gleznă, pe sistem de ţi-a intrat apa-n casă. Aşa e şi asta, mă gândesc c-a zis River Islandul să mai facă nişte economie de material şi-au lăsat-o cu vreo 10-15 cm mai scurtă. Nu cumva să calci pe ea. În fine, de câteva ori tot o port. Am zis să nu fiu năşică dacă tot mă avânt ziua în amiaza mare cu ea şi-am asortat-o cu ceva mai potolit: un tricou, o jachetă, sandale (într-adevăr pornache) şi-o poşetă vintage şutită de la mama. S-a şmecherit şi asta, umblă numai cu prospături iar fie-sa cu gioarsele. Care-i mai veche şi mai ponosită, come to me.

Ascund dolarii şi mărcile/ Să nu-mi facă negre zilele?

jewelry

Missguided

scari 2scari 3scari 4scari 5scari 6scari 7scari 8scari 9

(River Island skirt, MissGuided boots, vintage Escada blazer, Oasap necklace and bracelets, Zero UV glasses and MiniPrix bag)


Am dat prima comandă la MissGuided prin August. Mi-am luat atunci o fustă şi o rochie (n-am ajuns să le fotografiez dar ete punga – as if that helps). Ştiu că am primit câteva întrebări vis-à-vis de sistemul lor de comenzi şi expediţie şi pot să confirm, după două comenzi, că sunt ok. După ce m-am liniştit cu fusta şi rochia, la vreo lună distanţă am văzut pe site că tocmai băgaseră cizme otk (over the knee boots, adică cizme peste genunchi). Am de mult fetişuri cu cizmele astea înalte, preferabil până la jumătatea coapsei (cele care mă urmăriţi de la începuturi, probabil ştiţi) şi în general când văd ceva ce bate în otk şi îmi pot permite, gata, vreau, îmi iau. Aşa am zis şi cu astea, să vezi afacere ce fac. Mamă, otk noi, woohoo! Am plasat comanda pentru cizme şi încă o rochie (nici pe aia n-am arătat-o dar e ok), au venit la timp, experienţa a decurs perfect, n-am de ce mă plânge. Singura mea problemă e că astea numai otk nu sunt. Să ne-înţelegem. Eu intru în categoria midget – am 1,64 desculţă şi picioare scurte, nu-s Gisele Bündchen – deci să nu credeţi c-aş avea eu cine ştie ce copane lungi şi problema e la mine, că n-am. Tata e cât uşa, la 1,98, dar evident că n-aveam cum să-l moştenesc şi aici. Ce dracu.
Anyway, cizmele abia trec de genunchi. Mărimea e bună, tocul e micuţ şi sunt relativ confortabile dar m-am dezumflat complet după ce-am văzut lungimea aia tâmpită. It’s ON the knee not OVER the knee! Mie îmi place ca cizmele astea otk să fie cât mai înalte. Sub sau la jumătatea genunchiului se găsesc peste tot. Pe site n-aveau nici poză cu ele încălţate, probabil m-ar fi ajutat. În fine, m-am ofticat toată ziua după ce am ridicat pachetul şi m-am gândit o vreme să le vând (retur nu fac că tâmpesc până ajung înapoi la ei şi îmi primesc banii) dar am rămas pân’ la urmă cu gând să încerc. Vedem ce iese, if I can make them work. Şi-am început aşa, ca-n pozele astea. Îmi place mult materialul şi vârful migdalat, atâta tot c-ar fi mers mai înalte. Trebuie să dau o fugă la Buzău să-mi aduc de încălţat că nu mai merge cu sandale.
Pozele, în caz că vă întrebaţi, le-am făcut lângă parc, la Carol, pe strada Xenofon. Îmi place şi nu-mi place ce-au făcut acolo, mai bine o lăsau cum era… M-am dus totuşi să văd scările şi să mă pozez cu ele fiindcă mi s-a părut că merg culorile cu circul de pe sacoul meu. Îl ţineţi minte? Îl am de când eram anul 1 de facultate, e unul dintre dumnezeii sacourilor mele vintage. De fapt, dacă stau să mă gândesc, cred că aici excelează dulapul meu într-ale vintagerelii. Am fuste o droaie, pălării nu mai port – doar colecţionez, eşarfe în rastel şi bijuterii, ce-i drept, mai puţine, dar la sacouri…sunt mama lor! Iertaţi-mi aroganţa. Ăsta este un Escada vintage, care îmi e mare – ca majoritatea – foarte 80’s, cu umeri buretaţi şi croială scurtă. Îl iubesc, iubesc, iubesc, e unic 🙂
Ia să mai îmi aduc eu şi din sacouri, când mă duc după cizmele alea la Buzău…

life lately

La mol

După La cafenea vine şi La mol:
Am fost, pe cuvânt de pionier c-am fost, în weekend, la mol. Nu la benzinărie pe autostradă dragă, nu, ci la mall. Ce vreau să relatez nu e nicidecum spectaculos sau nemaiîntâlnit dar aflându-mă virgină într-ale siliconului injectat în bot, genelor false, lopeţilor false (d’astea) şi gletuirii faciale, am rămas relativ traumatizată după cele întâlnite. Am avut chiar privilegiul de a vedea de aproape, aflându-mă la coadă la H&M.
Sâmbătă după amiază, plec cu o prietenă în partea ailaltă a oraşului. Hai că tot n-avem ce face iar asta oricum avea de cumpărat nişte porcărioare. Puhoi de lume şi zgomot infernal dar ne facem loc prin H&M, Sephora, Zara (sunt eu singura căreia i se pare că iar au o colecţie tâmpită sezonul ăsta?), Cărtureşti, New Look, H&M Home, Zara Home (am luat nişte deliciozităţi de acolo, yum), în fine! Ne învârtim, luăm ce avem de luat, până când însoţitoarea-mi decide că vrea să ne întoarcem în H&M după nu ştiu ce fustă văzuse. Coadă fiind, îi spun să se aşeze la casă cât mă mai învârt eu printre umeraşe. Mă uitam pe la nu ştiu ce dracu de inele până când îmi dă asta mesaj.
Wtf zic…n-a putut să strige? Doar sunt la 2 metri de ea. Ce-o fi vrând?

Citesc mesajul:
proof 
Şi mă uit.
WOAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA! Nu nu nu nu, aşa ceva nu există. N-are cum. Rămân perplexă. Mă uit la aia, mă uit la asta a mea. Mă uit la aia, mă uit la asta. Mă uit la aia, mă uit la asta. Prietena mea siderată şi ea. În spate, era dăcât Daffy Duck ambulant. O versiune corcită de Drăguşanu, altoită cu răţoi şi botox. Am zis că nu, aşa ceva nu se poate. Nu ai cum, ca om normal la cap, să îţi bagi atâta silicon în buze. Unde mai pui că avea şi un kil’ de vaselină mânjit pe suprafaţa pupabilă. Că poate nu observăm sau ceva. Ea are buze, da? Dar stai, it gets better. Sub şapca-i elegantă ce observ? Gene false, tată. Din alea de neam prost, hirsutism ocular sau ceva. Altfel ok, în trening şi pantofi din ăia sport cu talpă ortopedică, a la Isabel Marant, c-am înţeles că asta e noua uniformă. Mi-a aruncat o privire în sictir, după care încă un ţugui elegant de bot şi se băgă în faţa altcuiva la casă. Că doar e o doamnă, ce botoxu’ ei. Trecem peste detalii derizorii, d’al dă unghii false, extensii şi tencuială facială, botu’…botu’ ăla de proporţii biblice e tot ce conta în ecuaţie. La o inspecţie mai amănunţită, mă gândesc că un made în China scris pe ceafă, ar fi chiar etic. Să ştie consumatorul din timp (săracul consumator).
Ieşim din magazin mute. Bă, tu ai văzut aia? TU AI VĂZUT AIA???
………………………………………………………………………………………………………………………………
Cred că aici am greşit în tot timpul ăsta. Acum am înţeles. Şi cred că d’asta am şi răcit, pentru că sunt un om rău şi invidios şi fac mişto de sfântul botox. Mi-aş dori eu să fiu aşa:
Parfum, bă!

Choies

La cafenea

old nick2old nick3old nick4old nick5old nick6old nick7old nick8old nick9old nick10old nick11old nick12old nick13old nick14old nick15
(Choies skirt, Oasap top, Zara shoes, H&M belt)

În Sinaia există o cafenea foarte faină, Old Nick. E decorată în genul Jekeliusului, cu mobilier vechi şi tablouri multe pe pereţi, doar că ceva mai mare şi mai aerisită. Genul de local care are intotdeuna întâietate în preferinţele mele. M-aş cufunda într-un fotoliu* d’ăla şi-aş zace toată ziua, cu o cafea în faţă şi-o carte în mână. E o atmosferă tare plăcută acolo, mergeţi dacă aveţi ocazia…
Eu am fost cu puţin timp în urmă, era încă vară şi mergea de sandale – azi probabil m-aş duce în botoşi, nici nu vreau să-mi închipui cât de frig e la munte. Mă scoate din minţi perioada asta de tranziţie dintre vară şi toamnă (nu neapărat afară cât în casă – am o circulaţie extraordinar de proastă şi până nu vor da ăştia drumul la căldură, mâinile şi picioarele mele tot bocnă o să fie). Ce mi se pare mişto e că duduia asta cu care împart chiria, colega de apartament, umblă p’aci în pantaloni scurţi şi n-are nici pe dracu’ iar eu sunt cu pulover şi halat pe mine şi tot dârdâi. Până şi Rumburak stă sub plapumă (dar el e chet, şi se explică, îi place căldura indiferent de ce e afară). Îi place foarte mult şi ciocolata mea caldă – de când a intrat frigul ăsta în casă mi-am făcut stocul de cacao şi ciocolăţuri solubile (n-am găsit încă niciun ceai să mă dea gata) – iar chet e grămadă pe mine oricând mă vede cu cana în mână. Sunt nevoită să înmoi un deget în fierbinţeala aia şi să-i dau să guste, eventual să se frigă şi apoi să mă lase în pace. Altfel nu am cum să beau. Calicu’ pământului.
Să-l văd eu ce face când oi începe cu vinul fiert, na!
Chet alcoolic poate?

* Bunică mea avea canapea şi fotolii în genul ăsta, cu tapiserie de tip goblen. Atâta tot că erau MULT mai frumoase şi a gasit potrivit să le arunce, că doar ce să fac eu cu vechiturile alea?! 

thrift

Andreea, the Queen of Vintage Treasures

vintage

… a spus Ramona aici, într-un discurs foarte mişto scris şi bine punctat, pe tema articolelor vintage/thrift/second hand. Eu n-o mai iau de la capăt, am tot scris de 4 ani încoace cât de mult şi de ce iubesc îndeletnicirea asta. Găsiţi, in extenso, la Ramona, tot ce trebuie. Vreau doar să subliniez câteva citate:

„Cu un stil aparte, independent de reguli vestimentare şi tendinţe, vânătorul de vintage caută piese unice cu croială şi materiale de o calitate greu de găsit astăzi.„
„Nu, nu este la fel de preţios un sacou YSL din ultima colecţie, pe care îl poate avea orice femeie cu un cont potrivit pentru asemenea capricii costisitoare, cu unul fabricat acum 50 ani pe care îl vei avea numai tu.”
„Trebuie să fii extrem de limitat intelectual şi estetic pentru a găsi motiv de ironizat în frecventarea magazinelor vintage şi la fel de vitregit de soartă dacă alegi să îţi temperezi stilul în funcţie de gustul celor mulţi şi seci. S-ar putea să descoperi că eşti mai penibilă din cauza valorilor distorsionate şi a uniformităţii pe care o promovezi indirect decât pentru boho chic-ul cules din thrifts. 
[….]
Întotdeauna voi aprecia o persoană care îşi construieşte ţinute eclectice cu un buget insignifiant, sophisticated simplicity ori mixuri îndrăzneţe şi suprapuneri inedite, şi mai puţin pe cea care nu e capabilă decât de asocieri matematice şi corecte şi adesea de outfituri întocmai ca prezentarea din magazin.”
„Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt, trebuie doar să o urmăriţi pe Andreea, the Queen of Vintage Treasures. Pentru mine adevăratul fashion icon este ea, cea care face magie mixând thrifted items cu colecţii actuale budget friendly, nu o ChiaraFerragni căreia i se servesc outfituri comerciale lipsite de consistenţă şi unicitate.” 
Articolule scris benevol, până ieri nici n-am ştiut că există – asta ca să n-avem vorbe la proces.
Îi mulţumesc Ramonei (I was really touched, actually) şi recomand, celor în nevoie, folii duble de Dulcolax.
În imagine – câte ceva din colecţia mea de vintage.

Brasov

Eşti superb, Septembrie

coc1coc2coc3coc4coc5coc6coc7coc8coc9coc10coc11
(Sheinside skirt, Zara sandals, vintage belt and necklace, Oasap bracelet and no name t-shirt)

Este o zi minunată azi, ziua în care Enelul, RDS ul şi nea Marius de la chirie, mă curaţă, cu talent şi în viteză, de nişte mulţi bani pe care, de altfel, i-aş da pe pantofi. Ceea ce e minunat. Urmează telefonul vieţii – că trebuie plătit şi ăla, întreţinerea (altă bucurie) şi eventual, în funcţie de ce mai rămâne din salariul care nu mi-ar ajunge nici triplu, vedem dacă mai merge de-o trebuincioasă. D’al dă cola, eventual mâncare semi-preparată, curpapir şi alte monotonii din astea.
Dar am văzut eu pe facebook, un clişeu din ăla mişto, repetat la infinit, care zicea că cele mai bune lucruri în viaţă sunt gratis. Or fi, n-am cugetat. Şi nici nu ştiu dacă fusta mea se încadrează dar e lucru bun şi-am primit-o moca.
Deci na. Fustă moca de la Sheinside. Chiar îmi place şi cred c-o să-mi prindă mai bine la iarnă, fiind prea groasă pentru vara asta, fie ea şi pe ducă. Eram la munte aici când am pozat-o. Săptămâna trecută, în Braşov, la Ma Cocotte. SImpatic local. Dăcât că îmbătrâneşti până vine cineva să-ţi ia/aducă comandă (faci nişte poze eventual în timpul ăla), dar afară de asta, aveau muzică bună şi mâncare foarte bună. O să reviu, le-am spus. La ei şi la voi, c-am nişte treabă cu un maldăr de facturi acum.
BRB. 


Looking for Something?