Nostradamus ain’t got shit on me

PicMonkey Collagea

I’m telling you, the end is near. Mai întâi, cont pe Facebook. După ce m-am jurat ani la rând că nu comit aşa erezie, iacătă-mă. Învinsă. La dublu chiar, c-am mai făcut şi-o pagină. Şi de parcă prevestirea asta n-ar fi fost de ajuns, soarta mi-a dat încă o perversă. Planetele s-au aliniat dăcât din nou, şi începând cu săptămâna trecută, la insistenţele a diverse dudui (Cyanilla, tu mi-ai copt-o pe final), Balaban are cont pe Instagram. Aşa ceva?

Pentru doritoare de frânturi din fascinanta-mi viaţă, unde leurda ajunge în smoothieuri iar spaniolii „scad popoul”, rog a presta follow aici. Mă găsiţi aşa: @andreea.balaban
Untitled-1a

Şi ca să mă declar complet sedusă, ete ce-am „primit” pe Instagramsăptămâna trecută. Ruxandrae o super talentată (see how tall and skinny I look? She even draw my colivă earrings! OMAGA) care mi-a făcut o surpriză frumoasă desenându-mi ţinuta din postarea asta.
Follow şi ei dacă vreţi, că merită.
Mulţumesc, Ruxandraaaaaa!
Gata, bre. Liber la priviri idioate şi bot ţuguiat în selfieuri.

Haidi pa.

Sus, la Peleş

12345678910111213141516 
(Sheinside dress, Zara necklace)


M-am simţit foarte princessy îmbrăcată în rochia asta albă…Şi adevărul e c-ar fi fost cam de porc s-o pozez printre betoane bucureştene. Straiele de genul ăsta nu sunt făcute pentru aşa ceva. Poate nici pentru palate ticsite de turişti (nu mai spun câte duble am tras până când au dispărut toţi nemţii, austriecii, francezii, polonezii, italienii şi americanii din cadrele mele perfecte) dar exceptând frigul crâncen (deh, munte – chiar şi-n august) şi locaţia un pic prea departe de civilizaţie pentru gustul meu, rochia mea s-ar bucura nespus să domicilieze pe str. Peleşului, nr. 2, 106100, Sinaia, jud. Prahova. Also known as Castelul Peleş.
Ce e amuzant e că n-am reuşit niciodată să-i calc în interior, deşi grădinile i le-am vizitat de cinci sau şase ori. De fiecare dată când am ajuns, era închis. Inclusiv acum. Iar de data asta, tot a fost nevoie să vin în două zile separte până să-mi închei socotelile cu dantelata din imagini.
E frumos tare acolo. Şi calm, în ciuda gălăgiei, paznicului paranoic şi a fetelor cu coşuleţe de zmeură.  N-aş fi vrut decât să mă lase nea Caisă ăla de la BGS să mă întind pe iarbă cu un astfel de coşuleţ şi să zac acolo până trece soarele şi vine ursul să mă mănânce,cu zmeură cu tot. Btw, am văzut un ditai ursul. Noaptea, chiar pe aleea ce duce spre Peleş. Scotocea frenetic într-un tomberon pe care l-a şi dărâmat şi scos din ciment de altfel. Înţeleg că sunt ceva perfect normal pentru braşoveni, dar pentru d’al dă mine şi alţii veniţi dă la capitală, păroşenia aia mătăhăloasă părea aproape drăguţă. Exotică sigur. Aproape că-l vedeam de la geamul camerei de hotel. Simţise probabil că e rost de rochii prinţeseşti la etajul 1. D’aia dădea târcoale. Sunt convinsă.
17
Aşa ceva? Nici la Peleş nu scapi de divenie suferindă.

Nights in white satin, Never reaching the end

The Moody Blues – Nights in White Satin
http://embed.trilulilu.ro/muzica-blues/the-moody-blues-nights-in-white-satin-33 123456789101112131415161718

Nu sufăr de claustrofobie dar am avut dintotdeauna bucurii la spaţii mari, înalte, luminoase, cu ferestre generoase şi parchet din lemn masiv. E probabil al doilea, dacă nu chiar primul lucru pe care îl caut când mă documentez spre noi domicilii (ştim cu toţii de câte catraliarde de ori m-am mutat de când sunt în Bucureşti; şi tot nu-s mulţumită nici în prezent). În fine, nu vreau să discut despre parchet, recte lemn sub picioarele goale. Mi se trage, poate, de la plimbarea din postarea anterioară, sau sunt doar geloasă pe pernuţele Lirei (pisica cu ochi albaştri), întotdeauna desculţe. Însă visele mele imobiliare cam în asta se concretizează. Eventual clădiri din alea cu bulină, cum îi place cuiva să facă mişto de mine: cu cât e riscul seismic mai mare, cu atât vreau mai mult să mă mut acolo.
Întâmplarea face că m-am nimerit recent într-un anturaj plasat în asemenea locaţie – nu neapărat cu bulină, casa asta nu cred că e gata să cadă pe noi. Există în principiu ca să mă oftice pe mine. Pe două etaje, şi-un pod cu istorie, fix în buricul târgului. Lira acolo domiciliază, spre oftica mea (yes, I’m jealous pe culcuşul şi pernuţele unei pisici) – care a zis că mă primeşte la ea, după calorifer. Mai am doar de convins un babette coquette că am 12 ani şi merit a fi înfiată şi gata, m-am scos, mă mut la conac.
Vise.

Am purtat o rochie Zara, cercei vintage de la Vintage Bazaar, sandale Zara şi habar n-am de unde e brăţara. 
Melodia e one of my all time favorites. Din ’67.

Barefoot in the freakin’ stradă, nu park

12345687
(Sheinside skirt, Zara sandals, thrifted belt, H&M jewelry)

Trecând de ditamai furtuna ce se apropia (vedeţi picăturile de pe fustă?) şi baloţii sexy din poze, avem ceva frumos din seria penibilului în public, de săptămâna trecută. Nicio grijă, n-are Balaban pic de ruşine sau complexe. Deci liber la hlizit:
După 3 zile de verificare frenetică a căsuţei poştale, primesc în sfârşit aviz(e). Plasesem recent un puhoi de comenzi în online şi tot aşteptam să-mi vină înştiinţare. Vroiam cu ardoare să mă prezint la ghişeu. Să-şi bată joc de mine funcţionarii publici. Iar. Aşa cum bine m-au obişnuit. Poşta Romană a fost dintotdeauna ceva dă vis, poate mai dă vis ca CFR ul – altă companie naţională egală cu moartea în ochii mei (mai ţineţi minte cum vă povesteam iarna trecută c-am aşteptat un tren 5 ore jumătate în gară, pe minus multe grade? Mmmm, such beautiful memories, mmmm).
Divaghez.
Bon, deci mă duc la poştă. Îmbrăcată lejer, neîncoţopenită, cu nişte giorase de haine că oricum nu-mi ardea de ieşit pe căldura aia. Erau dăcât 40 de grade. Poşta, evident, la mama dracu. Ajung, stau la coadă – pentru că ce să vezi, din cei 5 cinci angajaţi pe care i-am văzut, doar o doamnă (acră) era la ghişeu. Îmi vine rândul, semnez acolo papirul şi o aştept pe aia să-mi aducă pachetul din depozit.
BUF! Mi-l trânteşte pe masă sictirită şi se întoarce cu spatele înainte de a apuca să mulţumesc sau bună ziua. Neimportant asta dar pachetul era cam jumate din mine. Cum îl car eu p’ăsta, trăi-ţi-ar, până acasă? Nu era exagerat de greu dar în schimb, foarte voluminos şi mi-era greu să-l cuprind. Sacoşă aşa mare oricum nu aveam la mine, maşină nici atât, însoţitor nu…păi ia şi târşâie-l. Mă rog. Ies din clădire cu pacheţoiul în braţe (nici nu mi se vedea capul de mare ce era), fac 20-30 de paşi şi CLANC. Cum clanc? Ce dracu s-a auzit? /:) Dau să merg…dar ce să vezi, mi se rupsese sandaua dreaptă. SUPERB 😐 Şi io acuma ce fac? Se rupsese grosolan de rău, cu barete dezlipite complet şi talpă ruptă, adică nu era un defect minor, tolerabil, cu care puteam ajunge liniştită acasă. Nu tată, nu. Apăi, când îşi rupe Balaban sandalele, le rupe cu totul şi eventual şi pantalonii în fund. Nu e ca şi când s-ar putea la mine cu jumătăţi de măsură.
Prin urmare, fiind imposibil să mai ţin cumva sandaua aia imobilizată pe picior şi stupid să merg încălţată doar pe piciorul drept…la dracu, am dat-o jos şi pe ailaltă. Vă imaginaţi? Mă vedeţi? Ziua, în amiaza mare, DESCULŢĂ în mijlocul străzii, într-o zonă cât se poate de publică şi departe de casă, cu un pachet care nu făcea altceva decât să atragă ŞI MAI MULT atenţia asupra faptului că sunt un pokemon desculţ, cu un pachet mai mare ca mine? Da dragă, aceea eram chiar eu. Ce contează că am treijdămilioane dă perechi de pantofi, sigur că fix MIE a trebuit să mi se întâmple.
Ce-am făcut, vă întrebaţi? Păi ce era să fac, am luat drăcia în braţe şi-am mers uşurel pe jos (cu atenţie să nu-mi intre vreo porcărie în talpă), 30 de minute, până acasă. Ca să vă faceţi o idee cam câtă lume s-a uitat ciudat la mine…să spunem că numărul de oameni a fost direct proporţional cu cantitatea de mizerie de pe tălpile mele.
Aşa ceva? Aplauze, reverenţe, vă mulţumesc, dăcât MIE.

Cu stimă,
Freakin’ fetiţa cu pachete 2014

Paaaaaaaaa

Când o pisică, o hispanică, Minnie Mouse şi Ava Gardner se-ntâlnesc


I recently got contacted by the guys at Zero UV as they wanted to send me a few of their sunglasses to try. You probably don’t know this because I take them off before taking pictures, and I don’t praise sunglasses as much as I do shoes or vintage or jewelry, but I do have quite a nice collection of sunnies and I’m always happy to get new ones. So, when Becka from Zero UV asked me if I’d like to try a few of their pieces, I obviously said hell, yeah! (well, not quite; I tried to act all normal and polite so that I actually get to see the sunnies before scaring the shit out of these nice people).
Anyway, they arrived, they are here, I wear them all the time because that’s how fabulous they are and before I leave you with the photos, I just wanted to say a few more things: the prices are extremely reasonable considering how cool the design is and how good the quality. You can check them all out here. A final thank you to Zero UV (who btw, did NOT pay me to say nice things, I just think they are awesome) and below you can see my picks:
Tadddddaaaaaaaaa!
E cumva firesc să-mi simţiţinăduşeala la vederea unei perechi noi de pantofi. Bucuria cu care mă învârt într-o fustă cloş sau elanul cu care mă arunc spre o pereche de cercei masivi. Niciodată ochelari. N-am prea vorbit de ochelari. Şi e ciudat, dacă luăm în considerare zecile de perechi pe care le am. Majoritatea vintage. Maică mea îmi spune din totdeauna să nu-mi acopăr ochii (nu ştie ea cu radiaţii, UV, draci laci şi oricum nu cred că i-ar păsa), să nu port ochelari şi să am grijă de ei pentru că sunt cel mai bun atu al meu. Şi aşa este. Dacă mi se permite o aroganţă, aş putea să spun că sunt frecvent întrebată dacă nu am lentile colorate (chiar ieri, la peaţă). Nu, n-am. Dar pentru că nu mă iau după maică mea (niciodată în viaţa asta sau în următoarea, căpoasă style, baby), port ochelari de soare tot timpul, îmi plac, îi colecţionez şi mă aprovizionez frecvent cu noutăţi. Ceea ce mă duce la postarea de azi.
Am primit recent un pachet cu bunătăţi de la Zero UV, neşte americani specializaţi pe ochelari mişto la preţuri de nimic. As in literally, au nişte copii geniale după Kate Spade la $10. Iar calitatea e ceva de vis. M-au contactat oamenii din timp să mă întrebe dacă nu vreau nişte ochelari de la ei, am zis că da, mi-am ales astea de o să le vedeţi mai jos şi tadddddaaaaaaa, am ochelari bengoşi! Două perechi de soare, două perechi de…factor cool/pornache/dă-te cultă-n cap regardless if you are or not.

M-am jucat un pic cu camera şi uite ce-a ieşit…
le chat rougedada2da1gif1LATINAda1da2da3gif4MINNIEda1da2da3gif2AVAOchelari leopard print (3)a-2aOchelari leopard print (20)a-2aOchelari leopard print (23)a-2aagif3

You can find them all at the following links/Îi găsiţi pe toţi la linkurile de mai jos:

Image and video hosting by TinyPic

So! Which one is your favorite? 😀

My basics, jacheta scurtă de piele

În orice revistă sau blog cu pretenţii didactice, o să găsiţi mai devreme sau mai târziu, minim un articol cu basicurile pe care trebuie să le aveţi. Mă refer la piesele de bază, fundaţia mai puţin glamouroasă pe care urmează să vă clădiţi garderoba. Sunt întotdeauna aceleaşi: cămaşa albă, the little black dress, fusta creion, trench ul, t-shirt ul alb, bla bla bla, le ştiţi sigur. Toată colecţia aceea de articole inspide, incolore, şterse şi fade care devine (şi e) mişto doar pentru că îţi permite să go crazy cu restul ansamblului. Îi văd utilitatea şi rostul dar pe mine una, mă plictisteşte îngrozitor. N-am niciun little black dress – de fapt ăsta e clişeul care mă irită mai tare că toate vorbele de duh ale lu’ Chanel, arhi consumate şi epuizate – nu prea am tricouri albe şi nici în cămăşi nu stau. Însă, ce e la mine basicul suprem (afară de cloşul sau creionul tipic), e jacheta de piele, scurtă pe talie.
Asta:
Untitled-1 
Asta săraca, de 2 ani încoace de când o am, am purtat-o şi răspurtat-o. E din piele naturală, merge la absolut orice am în dulap şi mi-e cel mai bun prieten toamna sau primăvara – aş purta-o eu şi-n restul timpului dar ba e prea frig, ba e prea cald. Anyway! După ce m-am bucurat atâta de ea (şi urmează s-o mai fac, că tot vine toamna), i-am găsit în sfârşit o surată să-i semene. Jachete de piele sunt peste tot, dar pe mine mă interesează cele SCURTE, pe talie, care se termină fix unde începe betelia fustei. Iar astea sunt mai greu de găsit. Jachetele scurte sunt grozave pentru articolele cu talie înaltă şi din punctul meu de vedere, sunt cele mai potrivite pentru mignone şi siluetele de tip clepsidră sau pară (stay away from them if you have an apple shaped body).
Picture 009-2 
Şi deci, ce mi-am luat: jachetă River Island, luată de pe Asos ( River Island are şi el siteul lui, livrează în România, dar nu mai aveau mărimea care-mi trebuia mie). O găsiţi pe mai multe culori (crem, negru şi roşu, posibil verde mentă) şi chiar e la reduceri. 27 de lire în prezent, redus de la 60. Pachetul mi-a ajuns într-o săptămână şi sunt super mulţumită de ea… 
Picture 012-2

Ah, am uitat să menţionez că nu e piele naturală. E făcută din piele ecologică dar foarte moale şi plăcută la atingere.
O găsiţi aici.

Din ceas, dedus…

1234567Image and video hosting by TinyPic
(vintage pants, Bershka top, Zara sandals, Choies bag, H&M bracelet and earrings, Moschino belt)

Activităţi prodigioase pe 10.08.2014. Avem aşa:
          organizat gablonţuri pe categorii
          somn, până după amiază
          făcut poze în parc la Carol, cu paporniţ de la Choies şi forme de colivă în urechi
          mâncat îngheţată delicioasă; clasic, cu pepene galben şi bubblegum
          ulterior, mâncat şi drăcie de la Starbucks cu banane şi nu ştiu ce yogurt (o porcărie)
          cumpărat antichităţuri frumoase de la nene simpatic, dornic de conversaţie
          hlizit
          sunat bunică cu tendinţă de aruncare a lucrurilor valoroase din casă (că aşa ştie ea “ce să mai faci cu vechitura asta?!”) întru asigurare că tacâmurile de argint există şi există în casă
          cumpărat noutăţuri frumoase, cu aspect antichizat, de la o duduie acră şi inaptă din Zara Home
          văzut 2 episoade din Secret Diary of a Call Girl şi terminat un Murakami (I need a new one)
          mers în Ikea şi luat şi mai multe porcării inutile. Da’ frumoase.
          forţat, transpirat şi zbătut toată seara întru scriptura unui text decent
          pricopsit cu juma’ de pagină cu liniuţă de la capăt
          sunt impotentă azi. Posibil.
Printre altele, un lucru e sigur.
Am nevoie de mai multe pălării d’astea.

Pa, pisi, pa. Nebuno. 

NEIN TÂRG!

12345678
(River Island skirt, Primark t-shirt, Stradivarius sandals, Zara bag, Oasap earrings, H&M sunnies)
Fie-mi cu iertare rebelul păr şi automatul de Durex. N-am putut să mă abţin. Era acolo, era mov şi era singur, a trebuit să-l iau cu mine-n poze.
Bon, deci eram în Vila Real aici. Adică într-un sat. Cam aşa arată un sat în Spania. E basically mai mişto decât în capitala României dacă e să mă întrebaţi pe mine. Am ajuns acolo într-un weekend, după ce am tâmpit-o pe Mădălina că vreau la târg de antichităţi, vreau la târg de antichităţi. Ne-am tot uitat noi pe net unde găsim aşa ceva şi fiind destul de aproape, am zis să mergem în satul ăsta. Cumva în capul meu, îmi imaginam că fiind mic şi amărât, să vezi ce comori găsesc acolo. Mda. N-am găsit nici pe dracu. Târgul era închis pe vară. Urmează să se deschidă abia în Septembrie, chestie pe care goagălul a omis s-o menţioneze. Ne pregătisem noi temeinic pentru excursia asta, chiar eram rupte de somn amândouă, mai ales Mădălina. Cu o zi înainte stătusem la plajă iar seara ea a ieşit într-un club ceva pe acolo, eu mergând cu părinţii ei să vizitez şi alte oraşe. Eram prea obosită ca să fiu capabilă de zbânţuit şi oricum nu pricepeam o iotă din ce vorbeau aia cu care a ieşit. I-am zis tati, du-te singură că nu-i de mine. Şi m-am dus cu babacii. Ce să fac. Vârsta.  Anyway, eu am ajuns acasă pe la 1 noaptea, ea la 7 dimineaţa. Iar la 9, trezeşte-te şi du-te la târg. Că închide chipurile, până-n 12. Am trezit-o p’asta săraca, mai mult moartă decât vie (oricum eram zombie şi eu), m-a spurcat probabil în gând dar ne-am dus până la urmă. Şi când am ajuns acolo, la destinaţia vieţii…NEIN TÂRG! Cum nein târg? 😐 Ete aşa. Am întrebat nişte localnici (a întrebat adică, EA, Mădălina, doar nu eu) iar ăia au zâmbit drăguţ şi ne-au spus că bine pa, veniţi voi la toamnă. No există niciun târgo cuanto tiempo es la vara.
Superb.
Dar dacă tot am ajuns, am făcut câteva poze…Să nu zicem că n-am fost. Că de antichităţi, ne-am umplut. Cu sacii am luat. Aha.
Satul, foarte drăguţ. Curat, liniştit şi ingrjit, ca mai toată Spania pe care am văzut-o. Nu prea erau oameni pe străzi. Abia am găsit câteva magazine deschise să ne luăm o apă că eram leşinate de sete. Flori pe clădiri, automate de Durex pe pereţi…mişto zic.
Am purtat o fustă River Island (pentru maxim 2-3 ore, după care, am vărsat, evident, mare pahar mare de cola pe ea; yes), un tricou Primark cu manelişti, sandale Stradivarius, geantă Zara şi cercei Oasap. După ce-am terminat cu târgul şi excursia lu’ peşte, ne-am dus la plajă. Unde, prăjeală. Şi somn pe nisip, pentru că târg şi pentru că club azi noapte.
În altă ordine de idei, am fost, după cum am spus, la Buzău weekendul trecut. Mi-am prelungit puţin şederea dar tot am senzaţia c-a trecut într-o clipită. La întoarcere, a fost ceva de vis pe tren. N-am avut aer condiţionat DELOC pe toată durata călătoriei iar la geamuri sigur că nu puteam să am acces, să le deschid măcar un sfert, pentru că ce să vezi, urla călătorul român că prinde curent. Aşa că am mers foarte mişto, 2 ore în 50 de grade. Aveam senzaţia c-am coborât din iad când am ieşit din mizeria aia de tren. Cumplit. Poate că n-ar strica să dau odată de permis.
Los pupicios.

Treci acas'

lan2lan3lan4lan1

Pentru că salariu abia luat şi pentru că două luni de când n-am mai fost, mâine plec la Buzău. În sfârşiiiiiiiiiit! Mi-e un dor de Rumburak şi de bunică mea de nu mai spun! Unde mai pui că second handuri cu duiumul => scotoceala clasică, fructele din curte, căţeii şi purceii, stat la plajă, prăjituri şi mâncare gătită, nimeni rămas cu care să ies şi absolut nimic de făcut afară de relaxat.
Yup. Abia aştept.
Pozele sunt de ultima dată când am fost acasă…E un ditai lanul de rapiţă în apropierea casei.

Cinci chestii

fructeUntitled-1 
Când am fost în Spania acum câteva săptămâni, am mâncat tot felul de nebunii, printre care acel frozen yogurt de care vă povesteam, de-ţi puneai tu cât vroiai şi ce vroiai, toppinguri and stuff. A fost o fază drăguţă acolo, cu Mădălina. Până să-mi aleg toppingurile, care erau basically împărţite în două secţiuni mari: 1) ciocolăţuri/zaharoase/carameluri şi 2) fructe, eram la „raionul” de iaurt. Acolo, Mădălina îmi spune că ea nu-şi cumpără, dar va vrea să guste de la mine. Ok. Îmi pun iaurt cu nu ştiu ce aromă şi apoi mă duc înspre toppinguri. Acolo, aleg pepene, căpşuni, parcă ceva mango…nu mai ştiu exact (nici ce-am făcut ieri, darămite ce dracu am pus atunci în castron)…oricum, fructe. Când ieşim, îi dau să guste.
Ah, păi nu mai vreau.
Păi de ce? 😐
Păi dacă ţi-ai pus fructe, am zis că pui şi tu cu ciocolată, ceva.
Îi povestesc Harmandienei scenă, aceiaşi poveste. Ah, păi nici eu nu mai vroiam dacă era cu fructe.
Self facepalm.
Băi, nu ştiu, dar eu aş mânca fructe dimineaţă, prânz şi seară. În cantităţi industriale dacă se poate, că nu mă satur cu două mere şi-o banană. Îmi place să-mi fac platouri cu fructe tăiate cubuleţe sau să-mi trântesc în castroane cât mai multe soiuri, combinate. Am fost ieri la peaţă (mă duc des, măcar de 2-3 ori pe săptămână şi tot ajung) şi-am luat de acolo tot ce-am prins. Sunt ticsite tarabele de fructe, e şi păcat să nu profit…
Am mai scris despre asta cu alimentaţia şi stilul de viaţă aici. În caz că n-aţi văzut 🙂
ZARA ROSU 
Omaga, omaga, omaga. Ieri cred că a apărut asta pe site la Zara şi de atunci mă tot holbez la ea cu dragoste. Îmi dau seama că n-am deloc roşii în dulap (încălţăminte sigur, sigur, n-am 😐 ) prin urmare, situaţia trebuie remediată iar rochiţul ăsta e fix ce-mi trebuie. Mă duc zilele astea s-o probez, sper să se aşeze frumos…Nu ne plac croielile sac. Nup.

rain 

Aşa ceva? Un outfit de acum vreo două săptămâni cred, după ce m-a prins ploaia pe stradă. Am mers prin bălţi vreo 10 minute, suficient cât să mă umplu de noroi pe picioare şi să mi se vadă sutienul. Awesoooome.

inghe2 

Când am zis că aş mânca fructe, nu m-am referit EXCLUSIV la ele. Aş mai mânca şi altceva. În aceleaşi cantităţi, aş mânca şi ciocolată. Şi îngheţată, for that matter. De preferinţă din aia roz cu verde (aromă de bubble gum) sau din aia portocalie (pepene galben). Deşi nici cea cu ciocolată nu e de lăsat… Căutaţi tonetele Nestle în parcuri, mi se pare că au cea mai aromată îngheţată.

escada1

Am găsit cel mai mişto sacou din ultimul an. Îmi vine ca turnat, nu tre’ să mă car pe la croitoreasă cu el, e în stare foarte bună şi mai e şi Escada. Mă declar thriftuitoare fericită.

Duşmănie şi sictir

yellow maxi1yellow maxi2yellow maxi3yellow maxi4yellow maxi5yellow maxi6yellow maxi7 
(Oasap dress and necklace, H&M hat and bag)
Nu, nu, nu.
Deci uită-te tu CE FAŢĂ ARE.
Deci uită-te.
Uită-te tuuuuuu!
Uită-te tu cu câtă duşmănie şi sictir priveşte în gol. Şi în ce hal mă urăşte. Şi cu câtă ardoare m-o fi spurcând în gând.
Şi eu tot stau şi mă întreb cum dracu să nu-ţi fie frică să dormi cu aia în casă, când mie îmi dă senzaţia de Charles Manson (şi mai) blănos. Minim.

După care, dezinfecţie. Normal. Am contaminat sictirul.
Atât. 


Looking for Something?